Vasile Mihalache

Cine suntem „noi” și cine e „dușmanul”

în așa-zisul război COVID-19?

            La sfârșitul anului 2019 a apărut în Wuhan, capitala provinciei Hubei din China, un virus până atunci necunoscut științei, care se va răspândi foarte repede în toată lumea (cu excepția Antarcticii) la începutul lui 2020 și va produce o pandemie, declarată ca atare pe 11 martie de Organizația Mondială a Sănătății. SARS-CoV-2, denumirea oficială a noului virus, este un ribovirus (genomul său este constituit din ARN) din grupa a IV-a, ordinul nodovirale, dar va ajunge să fie cunoscut și interpelat ca mai noi toți prin numele său de familie: coronavirus. Mai multe studii științifice înclină să creadă că liliacul a fost inițial gazda lui SARS-CoV-2, de unde acesta a migrat apoi la pangolin, cea mai traficată specie de mamifere care trăiește astăzi pe planeta Pământ și una dintre multe specii amenințate cu dispariția. De la pangolin, ucis și vândut în special pentru solzii lui, despre care unii oameni cred că au proprietăți terapeutice, mai ales în ceea ce privește plânsul copiilor pe timpul nopții, buna circulație a sângelui, fertilitatea și secreția laptelui matern, virusul a trecut la homo sapiens, căruia îi provoacă o boală la fel de nouă ca virusul, COVID-19, un sindrom respirator acut sever, care poate duce la deces. Zoonoză. Procesul prin care virusurile, bacteriile, paraziții și ciupercile trec de la animalele non-umane la om. Zoonoza este un reminder. Nu ne lasă să uităm că animalele sunt rudele noastre, că omul este doar unul dintre celelalte animale. O fantomă, un spectru care bântuie lumea. Zoonoză.

            După declararea pandemiei, chiar dacă unii președinți, ca Donald Trump și Aleksandr Lukașenko, l-au tratat inițial ca pe o simplă răceală, statele și organizațiile suprastatale l-au declarat inamicul numărul 1 și au pornit un război împotriva lui. După războaiele împotriva drogurilor și războaiele împotriva terorismului, Omul se află astăzi în plin război cu o entitate care nu îndeplinește toate condițiile nomenclaturii biologice pentru a fi numită vie. Această formă de non-viață sau, mai degrabă, de a-viață, are însă puterea de a închide orașe, de a limita deplasările omului și de a încetini producția și creșterea economică. Mâna invizibilă pare a fi afectată și ea la fel ca mâinile noastre. Infectarea a produs un fel de grevă. Nu ca efect al voinței sau al conștiinței clasei muncitoare, ci al agentivității unui agent (a)biotic, nici atât de viu cât să îndeplinească toate condițiile științifice ale vieții, dar nici atât de mort încât să nu îndeplinească măcar câteva dintre ele: virusul.

            Suntem atacați, ni se spune, și trebuie să ne apărăm. Suntem prinși, se pare, în încâlceala unei lupte între uman și non-uman, întreaga noastră specie are acum ceva în comun, un dușman care vrea să ne ucidă. Ca în filmele cu extratereștri care vin să ne cucerească planeta într-un soi de colonialism cosmic suspect de occidental, SARS-CoV-2, acest extra-uman găzduit până de curând de lilieci și pangolini, interferează cu viețile noastre și are puterea de a le schimba de la traiectoria pe care „noi” ne imaginăm că am construit-o. Suntem, așadar, în război. Dar cine suntem „noi”? Și împotriva cui ducem acest război în care străzile sunt aproape pustii și imnul de stat răsună din mașinile poliției?

            Suntem în război cu noul coronavirus, în luptă cu Corona. Sigur, un război împotriva non-umanului, ba chiar a in-umanului, dar nu l-am început nici azi, nici pe 11 martie 2020. Începuturile războiului sunt în umanism, când „Omul” a început să se cațere în vârful evoluției călcând peste celelalte specii cu cele două mici picioare ale lui. „Omul”, adică cel care decide cine are dreptul de a spune cine este și cine nu este om adevărat: statul, capitalul, puterea. Dar nici inumanul nu este ceea ce pare. Virusurile locuiesc în corpurile noastre. Suntem gazde. Genomul uman este în parte creația virusurilor. Multe secvențe din ADN-ul omului sunt virale, ale unor virusuri vechi. Nu suntem doar gazde, ci și hibrizi. Cu cine ducem războiul? Cine suntem „noi”?

            Dacă nu putem duce un război cu ceea ce este deja în interiorul nostru, îl vom duce cu ceea ce este în afară. Dacă nu putem duce un război cu ceea ce deja suntem, îl vom duce cu ceea ce nu vrem să fim. Cine este inumanul cu care „noi” ne luptăm? Virusul, desigur, ca entitate separată care plutește în aer și rezistă până la X ore pe diferite suprafețe. Dar și chinezii, cultura lor în care se mănâncă altceva decât mâncăm noi. Rasismul își face loc printre crevase cu cravașa în mână. Sigur, și liliacul e de vină. Și pangolinul. Primul SARS a dus la un măcel împotriva zibetelor, considerate atunci gazdele responsabile. Vinovatele zibete și războiul împotriva lor. Cine sunt, așadar, dușmanii? Inumanii, desigur. Toți inumanii. Romii din diaspora care se întorc acum din Italia și Spania să ne contamineze pe toți. Să ne contamineze și cu virusul, că altfel oricum ei contaminează. Asta e ceea ce fac. Contaminează. Și cerșetorii. Și hoții. Și curvele. Și toți ceilalți „barbari de tirani”. „Noli me tangere” va spune omul care se crede zeu. Împotriva cui ducem războiul? A neoamenilor care ies la grătare și a bătrânilor prea proști să înțeleagă la ce riscuri se expun când noi stăm în casă „să dăm dovezi la lume”. În anumite țări, inumanii sunt loviți, sunt biciuiți pe stradă, la noi sunt doar amenzi deocamdată. Mai multe decât testările. Și medicii care își dau demisia din teamă de moarte. Cine a mai pomenit să fugi din teamă de moarte? Nici măcar umanul nu permite așa ceva, iar medicii ar trebui să fie supraoameni. Eroi. Eroii nu dezertează, „murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină”, chiar dacă nu avem echipamente care să ne protejeze.

            Dar ce a rămas din uman, cine vorbește, cine spune toate astea, unde este Logosul? Unde este umanul? În vizuină, altoit pe utilajul de viziune. Calculându-și șansele de supraviețuire la calculator. Temător. Nervos. Nevrotic. Acasă. În mediul lui „natural”. Conectat la informația din rețea, încercând să evite informația care bântuie liber străzile: virusul. Umanul a fost capturat de cei al căror corp nu reprezintă un pericol, un corp care nu pune și nu este pus în pericol. Umanul a devenit un non-corp. Era de mult un non-corp. Acum e mai ușor de văzut în ascunderea lui. O abstractizare totală. Dar dincolo de uman sunt autoritatea, statul, apărătorii umanului, protectorii abstracțiunii. Cei cărora puțin le pasă de viețile subiecților lor, oameni și non-oameni deopotrivă, dar cărora le pasă de economie, de creștere, de disciplină și de previzibil. De ficțiuni și verosimil. De poveștile care vor fi spuse supraviețuitorilor: armata română eroică în războaiele mondiale, statul român eroic în războiul cu virusul. Va fi foamete, vor fi morți, dar va fi unitate, va fi naționalism, vor fi eroi construiți de propagandă și de raționalitatea lumii în care trăim. Vom fi „noi” împotriva „lor” și „noi” vom învinge. Fiindcă cine învinge e întotdeauna „noi”. Pierzătorii sunt „ceilalți”

            Iată și o lucrătoare la supermarket. Povestea ei e alta și nu încape aici. Nu încape nicăieri. Nu e nici eroină, nu e nici Om. E altceva. Muncește 11 ore pe zi, două zile la rând, apoi are două zile libere. Nu-i e teamă de moarte. E înfricoșată de gândul că ar putea rămâne fără serviciu la 59 de ani. Știe totul despre asta pentru că i s-a întâmplat și la 55. Despre moarte nu știe nimic. Pentru ea, SARS-CoV-2 e doar un motiv de a munci în fiecare zi ca în ajun de Crăciun. Adică la fel de mult și la fel de prost plătit. Pentru că în lumea asta materia contează, informația circulă liber, și umanul e o abstracțiune, nu un destin.