Sarah Franklin
Procreația postmodernă
O perspectivă culturală asupra reproducerii asistate
Traducere din limba engleză de Vasile Mihalache
Acest articol a fost publicat iniţial în limba engleză, cu titlul „Postmodern Procreation: A Cultural Account of Assisted Reproduction”, în Conceiving the new world order: the global politics of reproduction, edited by Faye D. Ginsburg & Rayna Rapp, Berkeley, California, University of California Press, 1995, pp. 323-345.
© 1995 by Sarag Franklin. Published by permission of the authors.
© Post/h/um. Jurnal de studii (post)umaniste, pentru această traducere în limba română.
Aici criza este a ordinii simbolice, a conceptualizării relației dintre natură și cultură astfel încât putem vorbi despre una prin intermediul celeilalte. Natura ca teren al semnificațiilor nu mai poate fi înțeleasă de la sine dacă noi considerăm că Natura însăși trebuie protejată și promovată.
Marilyn Strathern, After Nature
Opiniile populare despre noua tehnologie a reproducerii își au, de obicei, originea în momentul nașterii lui Louise Brown, primul bebeluș din lume conceput „în eprubetă”, care s-a născut în Oldham, Lancashire, în iulie 1978. Dintr-o perspectivă antropologică, povestea acestei concepții este supradeterminată. Odată cu nașterea lui Louise Brown a apărut un nou tip de dezbatere publică despre concepție, în care posibilități de procreare fără precedent ridicau semne de întrebare cu privire la morală și stârneau controverse politice. Atât aspectele morale, cât și implicațiile politice au rămas controversate până astăzi. În procesul de formulare a unui cadru legislativ, de pildă, există în continuare o îngrijorare semnificativă cu privire la modul în care poate fi stabilit un temei legitim de luare a deciziilor și de dezbatere în domeniul reproducerii asistate.
Feministele au împărtășit, la rândul lor, aceste îngrijorări și dileme și au încercat din răsputeri să se împace cu progresele rapide din domeniul tehnologiei reproducerii. Reproducerea s-a aflat mult timp în vizorul teoriei și politicilor feministe din cauza modului în care este ea controlată, mod considerat un instrument de supunere a femeilor specific culturilor patriarhale. Criticile feministe timpurii se concentrează asupra maternității ca instituție patriarhală (Rich 1976), asupra medicalizării sarcinii în câmpul profesional medical aflat sub dominație masculină (Donnison 1977; Ehrenreich & English 1973a, 1973b, 1978), asupra istoriei contracepției (Gordon 1977) și dorinței patriarhale de a controla procesul de reproducere (Firestone 1970; O’Brien 1981). Acestora și multor altor discursuri feministe timpurii despre politicile reproducerii li s-a alăturat între timp un corpus substanțial de analize feministe preocupate în special de apariția noilor tehnologii ale reproducerii. Anii 1980 au adus provocări feministe majore la adresa noilor forme de control al reproducerii, într-o avalanșă de antologii (Arditti, Duelli-Klein & Minden 1984; Baruch, D’Adamo & Seager 1988; Cohen & Taub 1989; Holmes, Hoskins & Gross 1980, 1981; Homans 1986; Klein 1989; Overall 1989; Purdy 1989; Spallone & Steinberg 1987; Stanworth 1987, Whiteford & Poland 1989) și într-o serie de monografii revelatoare (Corea 1986; Hartmann 1987; Lasker & Borg 1989; Martin 1987; Overall 1987; Petchesky 1984 [ed. rev. 1990]; Rothman 1986, 1989; Spallone 1989). Această traiectorie a analizelor critice feministe a continuat să ia amploare în anii 1990, dând naștere unor evaluări colective substanțiale ale riscurilor din domeniul în plină expansiune al ingineriei genetice și reproducerii (Adams 1994; Bartels, Priester, Wawter & Caplan 1990; Birke, Himmelweit & Vines 1990; Holmes 1992; McNeil, Varcoe & Yearley 1990; McNeil & Franklin 1993; Petchesky 1990; Ragoné 1994; Raymond 1993; Rodin & Collins 1991; Rowland 1992; Scutt 1990; Spallone 1992; Stacey 1992; Strathern 1992a, 1992b; Wymelenberg 1990).
Amploarea pe care au luat-o discursurile feministe în această privință nu e deloc surprinzătoare, având în vedere ritmul în care progresează știința și medicina reproducerii și repeziciunea cu care inovațiile devin rutină în acest domeniu activ. Nu este deloc surprinzătoare nici atenția pe care feministele o acordă implicațiilor politice ale noilor tehnologii genetice și reproductive, având în vedere ritmul în care procesul de reproducere se redefinește și se reformulează. Cu toate astea, anxietatea feministă crescândă față de acest câmp de inovație patriarhală aflat la „frontierele” proceselor reproductive la oameni, plante și animale este însoțită de semne serioase de întrebare cu privire la strategiile feministe de schimbare.
Înainte de a-și fi atins multe dintre scopurile esențiale în domeniul politicilor reproducerii, cum ar fi accesul gratuit, fără riscuri, la procedurile de avort, teoriile feministe au început să fie preocupate și dezbinate de amploarea pe care au luat-o noile dileme reproductive. Deși multă cerneală a curs în analizele feministe ale acestor aspecte, puține campanii feministe au reușit să mobilizeze forme eficiente de acțiune colectivă directă împotriva a ceea ce se consideră a fi forme noi și amenințătoare de control al reproducerii. Cu toate că a apărut într-o perioadă de glorie a mișcărilor feministe, care deveniseră internaționale și în cadrul cărora problemele reproductive ocupau un loc central, tehnologia reproducerii s-a dovedit a fi o zonă în care erau greu de formulat strategii eficiente de rezistență feministă. Dar asta nu înseamnă că nu s-au făcut eforturi mari sau că nu au existat realizări concrete pe măsură. În India, de pildă, feministele au luptat cu succes împotriva folosirii amniocentezei pentru a avorta feții de sex feminin. În Germania și în Australia, vocile feministe s-au făcut auzite în dezbaterile publice, cel puțin, chiar dacă nu au reușit întotdeauna să influențeze la nivel decizional. În Canada, punctul lor de vedere a fost bine reprezentat prin mandatarea unei Comisii Regale pentru stabilirea unor direcții normative pentru noile tehnologii reproductive, deși recomandările acesteia nu au fost încă implementate. Rețelele feministe internaționale, cum ar fi Rețeaua Feministă Internațională de Rezistență față de Ingineria Genetică și Reproductivă (FINRRAGE) și Rețeaua Globală pentru Drepturi Reproductive, au reușit să obțină un sprijin semnificativ, dar ele stau mărturie, totodată, pentru problemele cu care se confruntă feministele, care au fost (mai ales FINRRAGE) aspru criticate de femei care se opun acțiunilor sau ideilor lor.
Motivele acestor probleme sunt numeroase și corespund schimbărilor care au avut loc atât în cadrul mișcării feministe, cum ar fi accentul tot mai mare pe diferențele dintre femei, cât și în cadrul climatului politic, în general, cum ar fi hegemonia tot mai răspândită a culturii întreprinderii, ascensiunea fundamentalismului și discrepanțele crescânde dintre diversele forme de inegalitate domestică și internațională.
Așadar, în același timp în care politicile reproductive au ajuns tot mai mult în atenția feminismului, sensul politicilor reproductive s-a extins și s-a diversificat totodată, determinând o pierdere a încrederii în strategiile, sloganurile și ipotezele feministe preexistente, mai ales în cele fundamentate pe concepte precum drepturi și alegere (vezi Franklin & McNeil 1988, pp. 553-555; McNeil et al. 1991). Pe măsură ce „alegerea reproductivă” începe să dobândească sensuri cu totul noi și pe măsură ce tații, feții și embrionii dobândesc tot mai multe drepturi în această privință, pentru feminism autoritatea fundamentală a „dreptului femeii de a alege” poate fi considerată „în criză” (Himmelweit 1988). Faptul că nu a fost niciodată acceptat pe deplin nu consolează în niciun fel acest clasic slogan feminist, care și-a pierdut o mare parte din autoritate în urma unor cazuri controversate, de tipul Baby M*, în care se ciocneau alegerile și drepturile a două femei (Snitow 1990). Dacă o astfel de incertitudine reușește, chiar și în mică măsură, să diminueze importanța încă actuală a argumentelor feministe tradiționale pe tema dreptului la avort, de pildă, înseamnă că feministele trebuie să vină cu abordări noi ale acestor politici.
Acest articol pornește, așadar, de la premisa că peisajul politicilor reproductive este în schimbare și că feminismul trebuie, în consecință, să redefinească modul în care se raportează la acesta. Voi arăta că înțelegerea dimensiunilor culturale specifice ale acestei schimbări a construcției reproducerii este fundamentală pentru menținerea unor deziderate feministe valide. În contextul acestei dimensiuni a politicilor reproductive, antropologia are un rol deosebit, activitatea multor cercetători în domeniu fiind foarte relevantă pentru definirea acestei abordări (Ginsburg 1989, 1990; Ginsburg & Tsing 1990; Lewin 1990, 1993; Martin 1987, 1990, 1991, 1994; Rapp 1987, 1988, 1990; Strathern 1992a, 1992b; vezi și Edwards, Franklin, Hirsch, Price & Strathern 1993; Cannell 1990; Delaney 1986, 1991; Stolcke 1986; Tsing 1990). De asemenea, importante pentru încercarea de a formula implicațiile culturale ale politicilor reproductive sunt concluziile istoricilor culturali (Duden 1993; Haraway 1989, 1991; Jay 1992; Jordanova 1989; Moscucci 1990; Pfeffer 1993; Schiebinger 1989, 1993).
Demersul meu argumentativ va urmări, în mare parte, reprezentările culturale populare și va porni, astfel, de la ideea avansată pentru prima oară de Petchesky (1987), conform căreia reprezentările culturale, cum ar fi imaginile fetale, au devenit câmpuri-cheie de luptă pentru semnificațiile prin care sunt definite politicile reproductive (vezi și Duden 1993; Franklin 1990, 1991, 1992b; Hartouni 1991; McNeil et al. 1991; Taylor 1992). Astfel, grilele culturale trasate de antropologie și studiile culturale sunt aplicate, în cele ce urmează, unei serii de exemple din cultura publică sau mainstream. În acest fel, vor fi combinate un obiect tradițional al cercetării antropologice (credințele despre concepție, relațiile de rudenie și persoană) și teoriile culturale mai recente, cu scopul de a ilustra ceea ce se consideră a fi schimbări semnificative în fundamentarea culturală a presupozițiilor legate de „realitățile vieții”.
Reproducerea reproducerii
Se poate spune că reproducerea se află în mijlocul unei serii ample de redefiniri și reconstrucții (literalmente) culturale, în primul rând ca urmare a convergenței a două domenii, știința-genetica și embriologia, prin intermediul cărora forme fără precedent de „asistență” științifică au fost atribuite procesului de reproducere și dezvoltare. Procesele reproductive la oameni, plante și animale sunt monitorizate, reglementate și comercializate tehnologic la o scară fără precedent până acum (Spallone 1992; Wheale & McNally 1988, 1990). Așa cum arată Strathern (1992b), reproducerea este „afacerizată”. Controlul, intensificarea și exploatarea proceselor genetice sunt fundamentul industriei emergente a biotehnologiei, în care politicile fertilității se întind de la calitățile solului la Inițiativa de Apărare Strategică (Hobbelink 1991; Juma 1989; Shiva 1988, 1991; Yoxen 1983, 1986). „Conflictul genelor” a înlocuit obsesia pentru rachete în politica mondială a inițiativelor de apărare strategică (Rose 1987, Wheale & McNally 1988).
În toate aceste situații, reproducerea este redefinită – social, economic, politic și cultural. O expansiune și o difuzare simultane ale politicilor reproductive au loc de-a lungul acestei proliferări de spații și situații: politicile reproductive au devenit tot mai mult biopolitici în scopul lor de aplicare și, totodată, micropolitici, atât prin molecularizarea controlului reproductiv, cât și în sens foucaultian, indicând un efect capilar de contestări dispersate.
Ziarele sunt pline de articole despre cyborgi-mutanți, care relatează despre ultimele progrese în materie de asistență biotehnologică: „Human Proteins Made By Sheep” [„Proteine umane obținute din oaie”] (Guardian [U.K.], 28 februarie 1989), „Taking a Rise out of «Mutant» Bread” [„Provocările pâinii «mutante»”] (Guardian [U.K.], 3 martie 1990), „First Food Item to be Genetically Engineered Gives Firm Competitive Edge” [„Primul aliment modificat genetic creează un puternic avantaj concurențial”] (Wall Street Journal, 27 martie 1990), „Scientists Search for Super Plants” [„Oamenii de știință sunt în căutarea superplantelor”] și „New Crops for New Weather” [„Culturi noi pentru o climă nouă”] (Guardian [U.K.], 5 martie 1990). Nu numai media scrisă, ci și media vizuală folosește acum o serie de imagini reproductive, facilitate de diferitele tehnologii de scanare și monitorizare, dar și de alte tehnologii de reprezentare vizuală folosite în mod obișnuit în acest câmp; ceea ce până acum era necunoscut, acum apare în documentare TV cum ar fi The World of the Unborn (vezi discuția de mai jos). Filmul comercial trădează, la rândul lui, o fascinație față de schimbările din domeniul reproducerii prin noul gen al poveștilor horror cu cyborgi mutanți (Creed 1987, Kuhn 1990).
Atât caracterul construit, cât și cel artificial al reproducerii devin evidente din ce în ce mai mult în astfel de cazuri, pentru că amândouă sunt moduri de aplicare a tehnicilor de reproducere la nivelul oamenilor. Punerea cap la cap a unei concepții (literalmente, vorbind) în laborator este în mod clar semnificativă pentru acest proces. Ce înseamnă, de fapt, concepție umană asistată? Extragerea concepției din mediul întunecat al corpului femei și plasarea ei în transparența vasului Petri, unde stă scufundată în cultura pură și sterilă a mediului-cyborg HF-10 5% albumină bovină serică (BSA), fluid folicular matur (MFF), 5% CO2 la 37˚C reprezintă o ruptură îndrăzneață față de geneza umană de până atunci. La vedere, plutind deasupra, în ser fetal de vițel, se află originile noastre comune, blastocitele fătului, cu mărcile lor genetice unice și cu întregul potențial de dezvoltare umană încapsulat în toată gloria lor individuală de câteva momente. Nu e de mirare că sunt numiți „copii-miracol”. Ei întruchipează „mâna de ajutor” a științei, pe care tocmai nașterea lor o scoate la iveală: ei sunt născuți prin asistență medicală. Geneza lor (embrionară) asistată îi face să fie prima generație de ab-origin-ali (ab origine, de la origine, de la început) asistați. Aceste „noi concepții” necesită noi modalități de a trata problemele fundamentale (Franklin 1992a).
Legea reglementează acum reproducerea în termeni de contract: proprietatea, brevetarea și sancțiunile penale protejează embrionul uman în multe țări. Prin urmare, dezbaterile publice și legislative referitoare la aceste noi forme de reproducere asistată sunt o sursă importantă de înțelegere a ceea ce e important în acest domeniu (Franklin 1992b, 1993). Date fiind dificultățile de înțelegere a acestor schimbări dramatice, descrise adeseori în termenii revoluției reproductive și ai bravilor copii noi, nu e de mirare că Louise Brown era deja aproape o adolescentă când Autoritatea de Fertilizare Umană și Embriologie din Marea Britanie a publicat primul Cod de Practică care avea să reglementeze descendența „fraților” ei care ar fi putut să apară. În Parlamentul Britanic, la fel ca în alte camere decizionale din lume, reproducerea asistată a fost discutată în termenii relației risc – beneficiu. Au fost puse pe tapet, pe de o parte, diferitele potențiale prejudicii aduse moralității, umanității și societății de către noile forme de intervenție tehnoștiințifică în procesul de reproducere, iar pe de altă parte, potențialele beneficii pe care le pot aduce aceste intervenții: o mai bună cunoaștere, eliberarea de suferință și un nivel mai mare al controlului și al posibilității de a alege în privința reproducerii.
Argumentarea beneficiilor pune accent pe inevitabilitatea progresului științific și pe incapacitatea noastră de a sta în calea lui. În mass-media, aceeași perspectivă este omniprezentă prin legarea noilor tehnologii reproductive de poveștile stereotipe ale cuplurilor infertile „disperate”, aflate în căutarea fericirii cu ajutorul asistării tehnologice (Franklin 1990). Împreună, prezentarea de înaltă competență în Parlament a noilor tehnologii reproductive ca progres al „celui mai mare și mai tare”, alături de reprezentarea emoționantă a cuplurilor infertile „disperate”, transformate în mass-media în familii fericite, atenuează amenințarea resimțită în fața imaginii omului de știință care „se joacă de-a Dumnezeu” cu „cărămizile elementare ale vieții”.
Povestea concepției obținute
Reprezentarea reproducerii asistate ca știință naturală aflată în slujba familiei naturale scoate în evidență anumite convenții tradiționale ușor de imaginat și invocă un sistem de credințe bine împământenite, ca cele preocupate de valoarea familiei nucleare sau a progresului științific. Mai greu de imaginat este argumentul concepției pe care o aduc aceste reprezentări în prim-plan.. Emergente în multe spații reprezentaționale și discursive sunt narațiunile în care concepția nu este doar asistată, ci și obținută. Această înfăptuire, în laborator, de către echipe de profesioniști, constituie o scenă originară[1] total nefamiliară. Această versiune alterată a „realităților vieții” constituie cu totul, cred eu, o metanarațiune emergentă a concepției obținute, care apare în lumea reproducerii asistate.
Un exemplu în acest sens este o docudramă TV în două părți, transmise în Marea Britanie în cadrul emisiunii „Panorama” la BBC 1 în primăvara lui 1988, intitulate The World of the Unborn [„Lumea nenăscutului”] și The Agony and the Ecstasy [„Agonia și extazul”] (Genesis Productions). Produse, scrise, regizate și filmate de un specialist în infertilitate, aceste filme prezintă componentele argumentelor concepției obținute. Primul film se concentrează asupra concepției „normale” – cu alte cuvinte, asupra „modului în care sunt făcuți copiii”, iar al doilea film discută despre cauzele și tratamentul infertilității. Împreună, aceste filme creează un continuum între fertilitatea „normală” și infertilitate într-o manieră care face ca nevoia de asistare științifică a reproducerii umane să fie înțeleasă de la sine. Prin urmare, ele pun în lumină principiul central al narațiunilor concepției obținute, care afirmă că „natura are nevoie de o mână de ajutor”.
The World of the Unborn începe cu o naștere urmărită în interiorul corpului femeii. Zgomote înăbușite acompaniază imaginea vaginului filmat in vivo. „Nașterea unui copil este un miracol”, începe să spună vocea din off, iar camera se mută în afara corpului pentru a arăta copilul care tocmai se naște. Această informație este însoțită de muzică și de o imagine a „genelor”. Mici „secvențe de ADN” apar în imagini alb-negru mărite microscopic ale materialului celular. Informația că „fiecare copil moștenește un set unic de gene de la părinții săi” are rolul de a introduce o serie de mici lecții științifice despre dezvoltarea umană timpurie, despre conceptul de cod genetic, despre replicarea genetică (mitoză) și despre reproducerea celulelor sexuale (meioză). Copilul apare din nou în cadru. „În micile ovare ale acestei fetițe de doar câteva zile sunt în jur de două milioane de ovule imature.”
Dezvoltarea ovulului structurează concepția despre maturizarea femeii, ilustrată pentru scurt timp printr-o siluetă feminină nudă, după care aparatul de filmat se mută înapoi în corp pentru a surprinde ultimele momente ale ovulului înainte de a fi eliberat. După eliberarea ovulului în trompa uterină, o scurtă secțiune descrie spermatogeneza (1000 de spermatozoizi pe secundă!), după care sunt prezentați cromozomii sexuali, urmați de o lungă scenă în care modele de sex masculin și feminin au relații sexuale acompaniate de o muzică ce crește în intensitate și culminează în momentul ejaculării bărbatului, moment în care camera reintră în corpul femeii și arată cum sperma „intră în acțiune”.
„Spermatozoidul este, în esență, un pachet mobil de cromozomi”, comentează vocea din off, trecând la prezentarea indispensabilă a călătoriei epice a spermatozoidului în căutarea ovulului. „Spermatozoidul poate înota până la 8 milimetri pe oră timp de trei zile.” O scurtă discuție și o prezentare a anomaliilor spermatozoizilor face singura trimitere la infertilitate din întregul program, iar apoi se revine la „cursă”. „Pentru milioane de spermatozoizi normali, acesta este începutul unei lungi călătorii: încercarea de a ajunge la un ovul pe care să-l fertilizeze. Nu poate fi decât un singur câștigător. Milioane vor muri în vagin și în fiecare etapă a călătoriei.” Pentru a putea penetra colul uterin, spermatozoizii sunt descriși ca „formând un fel de falangă de forma unei pene, care înaintează prin mișcarea necontenită a cozilor”. Apoi, este arătat (din nou) momentul în care ovulul este eliberat în trompa uterină, iar vocea din off explică faptul că „soarta lui depinde de fertilizare […]. Odată eliberat, el trebuie să fie fertilizat în decurs de 12 ore, altfel va muri.” „Accesul spermatozoidului fertilizator declanșează maturizarea finală a ovulului”, li se spune telespectatorilor.
Fertilizarea este urmată de o altă secvență în care apar genele, pentru a se demonstra recombinarea lor. „Acesta este momentul exact al conceperii (creării) unei constituții genetice diferite de oricare alta care a existat sau care va exista vreodată.” În același timp, acest moment este, învață telespectatorul, un moment de risc extrem: afecțiunile cromozomiale, avortul spontan, sarcina extrauterină reduc dramatic rata de supraviețuire a zigotului. Restul filmului urmărește dezvoltarea embrionului și apoi descrie stadiul de făt, în care creșterea ia locul dezvoltării ca „eveniment principal”. Apare „profilul” corpului unei femei însărcinate pentru a arăta schimbările produse de dezvoltarea sarcinii. Filmul se încheie cu întoarcerea în interiorul bine ascuns [muffled] al uterului și cu nașterea unei alte fetițe.
„Agonie și extaz” începe cu o imagine total diferită; îi prezintă pe cei al căror „curs al vieții” a fost întrerupt abrupt și neașteptat. Scena de deschidere este o nuntă la biserică. Muzica de orgă acompaniază vocea de fundal: „Pentru acest cuplu, la fel ca pentru altele care încep o viață împreună apariția și îngrijirea unui copil este un dar așteptat. Dar vor fi și cupluri care nu vor putea avea copii. […] Pentru ele, anii vor trece într-o lentă agonie, pentru că mereu vor fi mâhniți că nu pot avea copii.” Decorul se schimbă și ajungem în biroul unui consilier pe probleme de fertilitate, care explică dezorientarea, anxietatea, panica și sentimentul de amenințare produse de infertilitate. Imaginea unor acoperișuri însoțește o scurtă discuție despre incidența infertilității la nivelul populației generale, apoi filmul se întoarce la problema lui principală, adică la încercarea cuplurilor infertile de a găsi un tratament cu ajutorul diverselor forme de reproducere asistată. Sunt explicate diferite tehnici, ca fertilizarea in vitro (FIV), inseminarea artificială cu ajutorul unui donator etc., la fel și diferitele proceduri de diagnosticare, iar restul filmului urmărește câteva cupluri în căutarea acestor proceduri de reproducere asistată. Norocul celor care „și-au pus viitorul în mâinile medicinii profesioniste” este punctul central de interes, oferind un fel de perspectivă asupra lumii concepției obținute din punctul de vedere al participantului-observator.
Punctul de vedere al specialistului de la începutul celui de-al doilea film surprinde bine felul în care sunt legate cele două docudrame: „Pentru a înțelege infertilitatea – spune el – trebuie să înțelegem mai întâi fertilitatea normală. De fapt, fertilitatea umană nu este foarte eficientă” (s.n.). Această perspectivă pune bazele construcției culturale cheie care leagă lumea concepției obținute de mai tradiționala înțelegere a „realităților vieții”, mai exact faptul că natura are nevoie de ajutorul nostru.
Înțelegerea noilor concepții
Narațiunea emergentă descrisă mai sus este semnificativă și pentru că privilegiază genetica. Punctul de pornire este mai degrabă producerea de gameți decât concepția însăși. În vreme ce perspectivele mai vechi asupra concepției puneau accentul pe „călătoria” gameților, care culmina cu fertilizarea și cu drumul ulterior al dezvoltării fetale, noile perspective pun accentul pe importanța proceselor genetice de replicare, recombinare și exprimare*. Acestea sunt considerate determinante pentru codul genetic, cel care oferă „planul” pentru evenimentele ulterioare. Ca „fenomene naturale”, procesele genetice sunt atât dominate de ierarhie, cât și anterioare evenimentelor de fertilizare și concepere; prin urmare, ele sunt considerate determinante atât ontologic, cât și teleologic, extinzându-se dincolo de perioada reproducerii în individ, pentru a include atât generațiile anterioare, cât și pe cele viitoare. Mai exact, procesul genetic de replicare însuși este cel care stă la baza „cursului vieții” prezentat în film. „Realitățile vieții”, așa cum sunt ele înțelese în mod tradițional, includ un fel de secvență subsidiară. Accentul pus pe procesele genetice este, în același timp, un indiciu pentru accentul tot mai mare pus pe factorii de risc: reproducerea realizată cu succes ajunge să semene cu o cursă cu obstacole. Tocmai din acest motiv trebuie să fie asistată sau obținută, pentru că, lăsată „de capul ei”, este atât de predispusă la eroare.
Foarte important, metatraiectoria replicării genetice va fi diferențiată de secvența ulterioară, cea a reproducerii, prin separarea concepției de fertilizare. În timp ce teoriile mai vechi consideră, de cele mai multe ori, fertilizarea sinonimă cu concepția, în versiunile mai noi, ca cea din aceste două filme, ele sunt considerate diferite. Potrivit primului film, fertilizarea apare atunci când spermatozoidul penetrează ovulul, dar concepția începe abia mai târziu, când se combină două seturi de material cromozomial. Fuziunea gameților, care în mod normal este considerată „momentul” conceperii, este, astfel, separată în două părți. Mai întâi are loc fuziunea fizică a ovulului și a spermatozoidului (fertilizarea), și abia apoi fuziunea gameților (concepția).
Prin urmare, în aceste teorii concepția va fi definită genetic, subliniind din nou statutul ei dominant care determină traiectoria atât din punct de vedere narativ, cât și discursiv. Replicarea genetică structurează ordinea cronologică a narațiunii și oferă un fundament epistemic pentru aceste perspective. Accentul pus pe importanța fundamentală a constituției genetice unice a embrionului, totodată diferit, dar în continuarea istoriei speciei este la fel de important. În acest caz, centrul de greutate al narațiunilor despre concepție trece de la „miracolul” dezvoltării umane timpurii (așa cum apare el în faimoasele fotografii ale lui Nilsson) la „misterul” tiparului genetic care determină acest proces.
Întoarcerea la nivelul acesta al genelor și la tot ceea ce poate merge prost în legătură cu ele constituie una dintre cele mai importante caracteristici ale narațiunilor emergente despre concepție. Riscurile asociate cu sarcina sunt deopotrivă amplificate și întoarse în timp: ovarele embrionare au în ele ovule care pot fi deteriorate. Aceste noi povești despre concepție sunt o reacție la conștientizarea tot mai largă a posibilității eșecului reproductiv, potențând un climat al „conștiinței infertilității”. Eșecul reproducerii este subliniat nu doar prin amintirea riscurilor, ci și prin trimiterea la risipă. „Natura” este descrisă ca desfrânată/risipitoare [profligate] într-un mod de neînțeles. Chiar dacă un fetus feminin are două milioane de ovule „unice” în ovarele sale, numărul acestora scade dramatic în timp. Și doar puține dintre ele vor ajunge la fertilizare; iar dintre acestea, și mai puține vor fi implantate. Până la apariția recentă a echipamentelor high-tech de monitorizare, nivelul acestei „risipe naturale” nu era cunoscut. „Femeia nici nu și-ar fi dat seama că e gravidă”, subliniază filmul.
O caracteristică fundamentală a acestor perspective emergente asupra reproducerii este legătura pe care o fac între fertilitate și infertilitate. Pentru ele, reproducerea pare să aibă nevoie de asistență „în mod natural”. Înțelegerea procesului genetic al mutației, sugerează acest tip de gândire, îl ajută pe omul de știință din domeniul medicinei să prevină și să vindece „anormalitățile” genetice sau chiar să le elimine complet din rândul populației. Descrierea concepției ca pe o cursă cu obstacole justifică și dimensiunea de cursă cu obstacole a fertilizării in vitro (FIV); în felul acesta, reproducerea „naturală” și cea asistată par să fie aproape la fel, amândouă fiind caracterizate de rate de eșec la fel de mari. Cele două feluri de concepție devin complementare: nu e surprinzător că FIV este atât de dificilă și ineficientă, din moment ce procesul natural este atât de prost conceput. De altfel, este important de observat că, în aceste filme, atât copiii născuți prin FIV, cât și cei neasistați sunt descriși ca „miracole”: astfel, ei devin una. La câte obstacole apar mereu în calea concepției, par să spună aceste filme, e un miracol și că ne putem reproduce.
Mijloacele de reprezentare folosite în The World of the Unborn constituie o altă dimensiune care vorbește despre noutatea acestor perspective. Tehnologiile de observare și de imagistică sunt cruciale pentru aparatul tehnologic și discursiv al reproducerii asistate. Dezvoltarea unei surse de lumină pentru îmbunătățirea tehnicii laparoscopice, spre exemplu, a fost o realizare esențială pentru succesul FIV. Scanarea, screeningul, laparoscopia, razele X și microscoapele puternice sunt esențiale, în medicina reproductivă, atât în cercetare, cât și în procesul clinic. De aici și importanța pe care o acordă feminismul naturii patriarhale a privirii [gaze] clinice (vezi Haraway, 1989; Jordanova, 1989; Petchesky, 1987). Aceste tehnologii de vizualizare creează, în același timp, o suprafață media elaborată pe care să poată fi reprezentate evenimentele reproductive. Interfața aceasta este foarte importantă. Instrumentalismul furnizat de tehnologiile imagistice este atât epistemic, cât și tehnologic. În The World of the Unborn, spre exemplu, sunt împletite mai multe tipuri de reprezentare. Cu puține excepții, ca în cazul corpurilor goale ale femeii și bărbatului, privirea telespectatorului este întotdeauna mediată și susținută de tehnologie. Apare astfel un sentiment de permeabilitate corporală, camera mișcându-se fără probleme din interiorul corpului feminin în afara lui și invers. Puterea tehnologică de mărire a imaginii, de iluminare și de penetrare privilegiază privirea telespectatorului, la fel ca pe cea a medicului. Poziția telespectatorului este stabilită prin intermediul privirii clinice, folosind tehnologiile acesteia pe măsură ce camera de filmat coboară de-a lungul laparoscopului.
Natura asistată tehnologic a punctului de vedere permite, de asemenea, simulărilor tehnologice ale evenimentelor să susțină imaginile „reale”. Astfel, grafica generată de computer contribuie la explicațiile despre procesele genetice, umplând golurile lăsate de incapacitatea tehnologiei medicale existente de a descrie aceste evenimente biologice în „viața reală”. Acest neajuns creează o suprafață media vizuală complexă formată din imagini, fapte și informații de diferite feluri, replicând astfel cu precizie modul mai larg în care construcția culturală a reproducerii se schimbă prin intermediul aparatului tehnologic. Simulacrul graficii computerizate asistă tehnologia imagistică medicală într-un mod care scoate în evidență dependența de tehnologie a întregului proces. În aceste secvențe reprezentaționale multifațetate, „natura” și replicarea ei se amestecă: natura simulată creează o „punte de legătură” pentru secvențele naturale, la fel cum tehnologiile de asistare se inserează ele însele în secvențele naturale pentru a oferi o „punte de legătură pentru o viață nouă”.
Redefinirea reproducerii din aceste perspective arată că semnificațiile derivate din lumea concepției obținute încep să influențeze reprezentarea și înțelegerea tradiționale. Ca mijloace de reprezentare, ele ajută la legitimarea noilor tehnologii reproductive, creând un nou sens comun despre ce înseamnă „realitățile vieții”. Această schimbare are consecințe culturale importante în sistemele mai largi de cunoaștere și credințe în care sunt implicate.
Schimbarea fundamentului
Odată cu apariția acestor noi narațiuni despre concepție, formulate de nenumărate ori în mass-media, jurnale științifice, dezbateri parlamentare, discuții etice și altele asemenea, au apărut schimbări ale anumitor presupoziții pe care se bazau concepțiile anterioare. Prima dintre acestea este retragerea procesului de concepere din lumea protejată a naturalității, sau, cel puțin, reînscrierea lui într-o versiune a naturii care este alterată fundamental prin faptul că este asistată. În timp ce „păsările și albinele” rămân cu procesul lor natural, inaccesibil intervenției umane, care se petrece adânc în interiorul corpului feminin și se dezvoltă în conformitate cu legile naturii, noile narațiuni ale concepției asistate sau obținute spun o cu totul altă poveste. Lumea aceasta devine vizibilă și cognoscibilă cu ajutorul tehnologiei, care creează noi posibilități de acces la și îmbunătățire a reproducerii. Prin urmare, nevoia de asistență tehnologică a ajuns să fie considerată un produs al naturii însăși. La baza acestei devieri, în care „mâna de ajutor” a tehnologiei ajunge să fie confundată cu natura, înlocuind-o în același timp, trebuie să stea o schimbare-cheie în organizarea și semnificația culturală a reproducerii. Importanța acestei schimbări constă în legitimarea și naturalizarea (adevărată legitimare prin naturalizare) asistării procesului reproductiv.
Un alt mod de a legitima asistarea tehnologică, legat de acesta din urmă și folosit în favoarea ingineriei genetice, este ideea că natura are nevoie de o mână de ajutor pentru că tehnologia deja i-a făcut suficient rău. Spre exemplu, se spune din ce în ce mai des că avem nevoie de biotehnologie pentru a repara daunele făcute de tehnologia industrială bazată pe combustibilii fosili. În fiecare dintre aceste versiuni apare ideea unei cooperări între tehnologie și natură. Însă o asemenea concepție despre natura asistată dislocă inevitabil naturalul și-l înlocuiește cu asistatul, această definire înlăturând tocmai statutul axiomatic al naturalului, acel sistem fundamental de credințe care spunea despre natural că este un set definitiv, obiectiv și adevărat de fenomene. După cum susținea Strathern, „dacă natura n-a dispărut, atunci funcția ei de temei a făcut-o” (1992a, p. 195, s. a.). Mâna de ajutor a tehnologiei devine ea însăși un temei prin promisiunea de a împuternici și prin instrumentalismul ei manifest.
În orice caz, tehnologia oferă un alt tip de întemeiere fundamentală. În timp ce ideea naturalului servește ca temei prin faptul că denotă o „realitate” factuală independentă, guvernată de legi și obiectivă, care, într-un sens, este fixă, universală și absolută, întemeierea bazată pe împuternicirea tehnologică nu are niciun fel de granițe. Absolutul creat de credința în împuternicirea tehnologică sau în progresul științific constă tocmai în promisiunea unor posibilități nemărginite. Într-un fel, garanția împuternicirii tehnologice ca temei este inversul încrederii iluministe în știință: dacă mai demult instrumentalismul promitea să ofere mijloace pentru obținerea cunoașterii, cunoașterea este astăzi dislocată cu totul de instrumentalismul care își are propriul adevăr. Rezumând, autoritatea de temei a naturalului trebuie considerată atât întemeietoare, cât și antiîntemeietoare ca urmare a promisiunii ei de împuternicire fără margini, ceea ce explică o mare parte din anxietatea care înconjoară reproducerea asistată.
Aceste observații trebuie lămurite. În timp ce posibilitatea, justificarea și caracterul dezirabil (pentru unii) al reproducerii asistate sunt noi, schimbarea aceasta a devenit imaginabilă sau „conceptibilă” mult mai devreme. Ideea că capacitatea reproductivă a femeii este prost proiectată și are nevoie de asistență tehnologică este la fel de veche ca folosirea forcepsului. Mijloacele de împuternicire tehnologică și-au schimbat rolul de la un capăt al sarcinii, parturiția (nașterea propriu-zisă), la celălalt, conceperea. Prin urmare, noutatea din domeniul reproducerii asistate tehnologic trebuie pusă în relație cu ceea nu este chiar atât de nou – modul în care asemenea intervenții au fost legitimate în trecut.
Prin așezarea noilor forme de intervenție reproductivă și control în interiorul cursului istoric bine-cunoscut al „caracterului lor dezirabil”, putem avea imaginea de care feministele sunt preocupate. Mai exact, un sistem de putere și cunoaștere dominat de bărbați și, în esența lui, patriarhal a reușit să numească, să definească și să controleze un spațiu aflat în interiorul corpului feminin. Din acest motiv, inventarea culturală a acestui spațiu printr-un discurs științifico-medical nu poate să nu fie sursa multor îngrijorări. Reproducerea este din ce mai mult subiectul (dar și obiectul) privirii hegemonice a clinicianului, iar aparatele tehnologice de monitorizare, management și supraveghere ale lui (sau ale ei, din ce în ce mai des, în câmpul de reproducere asistată) sunt considerate o amenințare. Această perspectivă este amplificată de înțelegerea firească, din ce în ce mai des, a acestui spațiu ca o jurisdicție a statului (patriarhal) (Steinberg, 1991; Smart, 1990; Spallone, 1989), o piață a sistemului economic (capitalisto-patriarhal) (Shiva, 1988), obiectul dezbaterii publice internaționale în termenii drepturilor, alegerii, progresului și altor concepte specifice tradiției (androcentrice a) umanismului liberal (liberté, egalité, fraternité) (Eisenstein, 1989; Pateman, 1988, 1989; Petchesky, 1984 [1990]) și un spațiu media în care apar miliarde de reprezentări, susceptibile de o hermeneutică feministă, care înscriu patriarhatul în cadrul lumii naturale.
Dacă axioma antropologică conform căreia ceea ce crede o cultură despre concepție poate fi folosit ca o analogie pentru înțelegerea modului în care sunt definite alte lucruri (Malinowski, 1929) este adevărată, atunci morala narațiunii concepției obținute, emergente în cultura euro-americană, este, simplu spus, „știința taților însăși”. Nu este nimic nou în această definitorie prerogativă baconiană postiluministă. Până la urmă, ea a reprezentat principiul de bază conform căruia „natura” a fost supusă scopurilor „omului/bărbatului” [man] (Easlea, 1981, 1983; Keller, 1980, 1985; Merchant, 1980; Shiva, 1988).
Postmodernismul descrie procesul acesta în care anumite granițe sau distincții fundamentale sunt încălcate, generând o criză de legitimitate: acest proces apare, spre exemplu, în credințele tradiționale despre paternitate/maternitate [parenthood], procreație și rudenie. Această zonă nu a fost analizată foarte mult în teoria postmodernă (cu excepția notabilă a lui Haraway, 1989, 1991). Opiniile despre procreație sunt întemeiate și ele pe o serie de definiții referitoare la paternitate/maternitate și relațiile de rudenie, gen și diferență sexuală, moștenire și descendență. Modificarea procesului de reproducere sau de moștenire genetică presupune realizarea unor intervenții fără precedent în viitorul reproducerii umane și, astfel, în definirea-cheie a umanității înseși. Prin intermediul asistării reproductive, spre exemplu, procreația este separată nu doar de sexualitate, ci și de corp, iar fertilizarea este obținută tehnologic. Prin urmare, are loc o expansiune a paternității/maternității, din moment ce „miracolul” apariției copilului va fi rezultatul unui număr de persoane care până atunci nu avuseseră nicio contribuție la crearea unor noi indivizi. Astfel, statul are un interes „parental” față de originile tuturor indivizilor născuți cu ajutorul tehnicilor de reproducere asistată; clinica devine locul actelor procreative, iar medicii – actori implicați în obținerea concepției. Importanta legătură simbolică dintre activitatea conjugală și cea de procreare – alături de opoziția, la fel de importantă, între actele făcute din dragoste și cele făcute pentru bani – este ruptă. Ceea ce odată era un act care presupunea dragoste, intimitate și discreție este acum un act public, o tranzacție comercială și o procedură gestionată profesionist. În contextul reproducerii asistate, concepția încununată de succes și procreația au devenit realizări ale muncii de echipă și ale mâinii de ajutor a tehnologiei.
Lipsa relativă de familiaritate
Copilul este considerat rezultatul natural al actului de procreare al părinților lui. În structura relațiilor de rudenie euro-americane, copilul întrupează contribuția egală a părinților lui, cu care este înrudit genetic. Aceasta este o „relație de sânge”. După cum spunea Schneider (1980), sistemul relațiilor de rudenie este construit pe baza relațiilor de sânge (substanță corporală în comun) și a relațiilor juridice (căsătoria). Asistarea introduce o nouă ordine a lucrurilor care destabilizează acest temei fondator: și anume, fenomenele naturale produse de tehnologie.
Astfel, embrionii dobândesc o importanță aparte în disputele legale, în literatura medicală și în media. Embrionii au devenit entități publice, obținând o anumită protecție legală și devenind subiectul unei dezbateri publice fără sfârșit. Acest proces poate fi considerat un nou tip de dezbatere despre relațiile de rudenie, în care diferitele zone de graniță categoriale sau clasificatoare sunt disputate. Embrionul pare să fie un tip de entitate liminală în interiorul relațiilor de rudenie (Franklin, 1993). În conformitate cu modul actual în care sunt definite relațiile de rudenie, embrionul îndeplinește toate criteriile necesare ale înrudirii. Înrudirea de sânge este dată de faptul că acesta este legat genetic de părinții lui. Poate fi considerat legitim sau ilegitim în funcție de circumstanțele conceperii. Poate fi considerat parte din relațiile de rudenie și datorită unei înrudiri mai simbolice: el este tot ceea ce fiecare dintre noi a fost cândva și, în felul acesta, poate fi considerat un strămoș comun. Fenomenul acesta este universal, pentru toată omenirea, avem în comun același început, ca mici embrioni creați în urma procesului de fertilizare. Embrionul este uman, este o entitate și, se spune, este un individ unic, care are în el însuși potențialul de a deveni „unul dintre noi”. Din aceste motive, se poate spune că embrionul nu este înrudit doar cu o anumită persoană, ci cu umanitatea în general.
Această relație liminală de rudenie pe care o avem cu embrionul poate fi comparată cu cea pe care o avem cu „rudele noastre cele mai apropiate care trăiesc încă”, cum ar fi cimpanzeii, cu care împărțim 98% din ADN. Înrudirea noastră cu ei este bazată atât pe asemănare, cât și pe legături genetice (construite prin evoluție, versiunea lungă a descendenței și a moștenirii și, prin urmare, a înrudirii umane). Ea poate fi descrisă ca o relație de rudenie între specii (Haraway, 1994). Embrionul nu este departe de a fi o specie diferită de cea umană, în sensul că, deși îndeplinește anumite criterii care îl înrudesc cu aceasta, este totodată diferit, dacă îl raportăm la „noi”, pentru că este o entitate microscopică, care nu poate fi recunoscută ca persoană și nici măcar ca ființă umană.
Embrionul este, astfel, o entitate cyborgică; venirea lui pe lume este și organică, și tehnologică. Deși este complet uman (ce altceva ar putea fi?), este născut cu ajutorul științei, locuiește în lumea atemporală de gheață a rezervoarelor de azot lichid și se hrănește cu speciala (pura) cultură din vasul Petri. Pe de o parte, material de cercetare potențial (obiect științific), pe de alta, cvasicetățean (are drepturi legale) și potențial o persoană (subiect uman), embrionul dispune de o liminalitate cyborgică prin locul neclar pe care îl ocupă între știință și natură.
Liminalitatea embrionului, aflat mereu între umanitate și diferență, potențial, dar nu încă, unul dintre noi, determină ca cercetarea embrionului să fie un spațiu de contestare plin de pasiune. Aceste contestări oferă un tipar pentru definițiile culturale despre ce înseamnă să fii o persoană și despre ce anume creează o relație de rudenie: ele sunt dezbaterii de la sfârșitul secolului XX despre semnificația naturalului și a omenescului. Argumentele fiecărei părți sunt deja cunoscute. Cei care sunt în favoarea cercetării embrionare susțin că ea va aduce mari beneficii: remedii pentru boli și alinarea suferinței umane. Tot ei susțin că, în primele faze de viață, embrionul nu este o persoană. Împotriva acestei poziții, cei care se opun cercetării embrionare susțin că e vorba de o ofensă la adresa umanității, o formă imorală de intervenție. Această viziune poate fi susținută de fundamente religioase, științifice sau morale. Argumentul feminist – care critică atât cercetarea embrionară, cât și polarizarea omniprezentă a dezbaterii în conformitate cu pozițiile descrise mai sus – este că un embrion nu se poate dezvolta decât în interiorul corpului femeii. Un embrion aflat în afara corpului nu poate fi creat decât prin interferența cu corpul femeii și, din această cauză, nu poate fi numit individ și nu i se pot acorda drepturi civile fără să apară un conflict de interese între două persoane pentru același corp – o enigmă care zăpăcește întreaga bază a libertății democratice liberale întemeiate pe ideile de autonomie și integritate individuală. În Legea britanică a Fertilizării și Embriologiei Umane [Human Fertilisation and Embryology Act], votul pozitiv al parlamentarilor s-a bazat pe un echilibru între presupusa necesitate și reglementarea strictă. Legea urmează logica argumentului liniei primitive[2] care, se spune, „va fi considerată ca apărând la 14 zile”; în acest „fenomen natural” a fost găsită distincția între cercetarea permisă și cea nepermisă. La fel ca „fenomenele naturale” din disputele asupra paternității, care sunt bazate pe analize de sânge sau pe amprentele genetice, argumentul liniei primitive face trimitere la autoritatea naturii într-un proces redundant. Simplul fenomen natural, în acest caz, este insuficient pentru a trasa o linie clară de demarcație, astfel încât o anumită perioadă de timp va funcționa ca substitut. După exemplul „realizării” tehnologice a embrionului in vitro care ia locul fenomenului natural, soluția legală le înlocuiește pe amândouă. Prin urmare, fenomenul legal al celor 14 zile și fenomenul tehnologic al existenței embrionului în afara corpului înlocuiesc autoritatea cândva fondatoare a fenomenelor naturale ca bază pentru reglementarea problemelor referitoare la relațiile de rudenie și la paternitate/maternitate, care acum sunt prelungite pe tărâmul fertilizării și al embriologiei.
Dintr-o perspectivă postmodernă, pierderea suferită prin amestecul fenomenelor naturale cu cele tehnologice nu ar trebui să însemne respingerea naturalului ca domeniu simbolic și nici să presupună pierderea completă a autorității acestuia. Postmodernismul descrie pierderea unei credințe, o criză de legitimitate, un colaps al autorității fondatoare. Are loc o schimbare de perspectivă asupra naturii, o construcție care oferise un anumit nivel de încredere, care era o sursă a adevărului absolut. În confuzia observabilă în legea din jurul acestor fenomene naturale contestate se poate vedea o pierdere a încrederii în natură ca sistem de referință. Astfel, caracterului postmodern îi poate fi atribuită această pierdere specifică, dar nu și falimentul general al credinței în natură (care pare bucuroasă să sufere mutații fără discriminare).
Concluzii
Redefinirea reproducerii în funcție de reproducerea asistată trebuie să fie înțeleasă prin referire la dimensiunea sa culturală specifică. Aici, aceasta a fost studiată prin folosirea unor exemple din locuri diferite, inclusiv reprezentările din media, dezbaterile publice și procedurile parlamentare. Este clar că are loc o serie întreagă de schimbări culturale. În primul rând, e vorba despre transformările la care este supus sensul conceptului „fenomen natural”, despre care am afirmat că, în bună măsură, și-a pierdut autoritatea. Am arătat că tehnologia a devenit un fundament care a luat locul ordinii naturale. Dar acest fundament este alunecos sau chiar antifundamental în el însuși, din cauza promisiunii unor posibilități nemărginite. Postmodernismul este folosit ca un cadru analitic pentru examinarea acestui proces, pentru că el oferă mijloacele necesare pentru a vedea nivelul și natura transformărilor culturale rezultate din reproducerea asistată. Aceste efecte au fost urmărite prin ceea ce antropologia recunoaște, în mod convențional, ca fiind cheia producerii de credințe despre relațiile de rudenie, statutul de persoană și originile umane: procesul venirii pe lume sau conceperea.
Acești indicatori arată că o anumită perspectivă globală, cea proprie colaborării științifice internaționale din domeniul reproducerii umane și al geneticii, este locul central al producției culturale. Această imagine amplifică îngrijorările feministe nu doar în privința protejării „intereselor femeilor”, ci și în cea a necesității de a stabili granițe în jurul chestiunii puterii pe care o are tehnologia în reproducerea asistată. Analiza culturală explică, în parte, de ce este atât de dificil să evaluezi implicațiile din acest domeniu cu posibilități nelimitate. În același timp, ea confirmă importanța pe care o au, pentru feminism, cadrele culturale specifice prin care poate fi cuantificată, în mod adecvat, contestarea reproducerii, în forma reprezentărilor, imaginilor, semnificațiilor și simbolurilor. Dacă, pe de o parte, lărgirea și dizolvarea politicilor reproductive în biopolitică și micropolitică face ca munca feminismului critic să fie mai complicată, pe de altă parte, importanța unor asemenea puncte de vedere devine și mai evidentă, pentru că aceste preocupări ale feminismului de cursă lungă vin dintr-o zonă care produce anxietate publică pe scară largă. Pentru feminism, care consideră deja de multă vreme că biologia este un domeniu extrem de politic, apariția și dezvoltarea biopoliticii pe scena globală este o lărgire a unui teritoriu familiar și o confirmare a redefinirilor feministe precedente ale politicului, făcute pentru a putea include și naturalul, și biologicul, și geneticul. Să vedem natura dizolvându-se în cultură ar putea fi un omagiu ironic și plăcut adus anilor de protest feminist împotriva tiraniei faptelor naturale care stabilesc „locul femeii”, doar că gaura neagră a asistării tehnologice nemărginite a luat deja locul acestei opoziții. Dar, din nou, situația în care ne aflăm, de reproducători ai exact acelei culturi pe care urmărim să o contestăm, nu a fost vreodată altfel decât paradoxală.
Nota autoarei
A fost o plăcere și un privilegiu să pot participa la simpozionul despre Politicile Reproducerii organizat de Fundația Wenner-Gren, pentru care am scris inițial acest capitol. Mulțumirile mele sincere se îndreaptă către Rayna Rapp și Faye Ginsburg, care au organizat o asemenea conferință, și către Sydel Silverman și stafful de la Fundația Wenner-Gren pentru ospitalitatea, amabilitatea și eficiența care îi caracterizează. Rayna Rapp mi-a dat o mână de ajutor la redactarea variantei finale pentru care îi sunt recunoscătoare. Participanților la conferință le mulțumesc pentru sprijin și inspirație, la fel și Donnei Haraway și lui Marilyn Strathern, a căror operă continuă să facă parte integrantă din gândirea și scrierile mele despre relațiile de rudenie, cultură și științele vieții.
Bibliografie
Adams, Alice, Reproducing
the Womb: Images of Childbirth in Science, Feminist Theory, and Literature,
Ithaca & London, Cornell University Press, 1994.
Arditti, Rita, Renate Duelli-Klein & Shelley Minden (eds.), Test-Tube Women: What Future for Motherhood?,London, Pandora, 1984.
Bartels, Dianne M., Reinhard Priester, Dorothy E. Wawter & Arthur L. Caplan (eds.), Beyond Baby M: Ethical Issues in New Reproductive Techniques,Clifton, NJ., Humana Press, 1990.
Baruch, Elaine, Amadeo D’Adamo & Joni Seager (eds.), Embryos, Ethics and Women’s Rights: Exploring the New Reproductive Technologies,New York, Harrington Park Press, 1988.
Birke, Lynda, Sue Himmelweit & Gail Vines, Tomorrow’s Child: Reproductive Technologies in the 1990s,London, Virago Press, 1990.
Cannell, Fenella, „Concepts of Parenthood: The Warnock Report, the Gillick Debate and Modern Myths”, în American Ethnologist, vol.17, nr. 4, pp. 667-88, 1990.
Cohen, Sherrill & Nadine Taub (eds.), Reproductive Laws for the 1990s,Clifton, NJ., Humana Press, 1989.
Corea, Gena, The Mother Machine: Reproductive Technologies from Artificial Insemination to Artificial Wombs,New York, Harper and Row, 1986.
Creed, Barbara, „From Here to Modernity: Feminism and Postmodernism”, în Screen, vol. 2, pp. 47-67, 1987.
Delaney, Carol, „The Meaning of Paternity and the Virgin Birth Debate”, în Man, vol. 21, nr. 3, pp. 494-513, 1986.
Delaney, Carol, The Seed and the Soil: Gender and Cosmology in Turkish Village Society, Berkeley & Los Angeles, University of California Press, 1991.
Donnison, Jean, Midwives and Medical Men: A History of Interprofessional Rivalries and Women’s Rights,New York, Schocken & London: Heinemann, 1977.
Duden, Barbara, Disembodying Women: Perspectives oil Pregnancy and the Unborn, trans. Lee Hoinacki, Cambridge, Mass., Harvard University Press, 1993.
Easlea, Brian, Science and Sexual Oppression: Patriarchy’s Confrontation with Women and Nature, London, Weidenfeld and Nicholson, 1981.
Easlea, Brian, Fathering the Unthinkable: Masculinity, Scientists and the Nuclear Arm Race,London, Pluto Press, 1983.
Edwards, Jeanette, Sarah Franklin, Eric Hirsch, Frances Price & Marilyn Strathern, Technologies of Procreation: Kinship in the Age of Assisted Conception, Manchester, Manchester University Press, 1993.
Ehrenreich, Barbara & Deirdre English, Complaints and Disorders: The Sexual Politics of Sickness,Old Westbury, N.Y., Feminist Press, 1973a.
Ehrenreich, Barbara & Deirdre English, Witches, Nurses and Midwives: A History of Women Healers, Old Westbury, N.Y., Feminist Press, 1973b.
Ehrenreich, Barbara & Deirdre English, For Her Own Good: 150 Years of the Experts’ Advice to Women,New York, Doubleday, 1978.
Eisenstein, Zillah R., Tire Female Body and the Law,Berkeley, University of California Press, 1989.
Firestone, Shulamith, The Dialectic of Sex: The Case for Feminist Revolution, New York, Morrow, 1970.
Franklin, Sarah, „Deconstructing «Desperateness»: The Social Construction of Infertility in Popular Representations of New Reproductive Technologies”, în The New Reproductive Technologies, ed. Maureen McNeil, Ian Varcoe & Steven Yearley, London, Macmillan, 1990.
Franklin, Sarah, „Fetal Fascinations: New Medical Constructions of Fetal Personhood”, în Off-Centre: Feminism and Cultural Studies, ed. Sarah Franklin, Celia Lury & Jackie Stacey, London, Harper Collins, 1991.
Franklin, Sarah, „Making Sense of Misconceptions: Anthropological Perspectives on Unexplained Infertility”, în Changing Human Reproduction: Social Science Perspectives, ed. Meg Stacey, London, Sage, 1992a.
Franklin, Sarah, Contested Conceptions: A Cultural Account of Assisted Reproduction, teză de doctorat, Department of Cultural Studies, University of Birmingham, Birmingham, England, 1992b.
Franklin, Sarah, „Making
Representations: The Parliamentary Debate on the Human Fertilisation and
Embryology Act”, în Technologies of Procreation: Kinship in the Age
of Assisted Conception, ed. Jeanette Edwards, Sarah Franklin, Eric Hirsch,
Frances Price & Marilyn Strathern. Manchester, England: Manchester
University Press, 1993.
Franklin, Sarah & Maureen McNeil, „Reproductive Futures: Recent Literature and Current Feminist Debates on Reproductive Technologies (a Review Essay)”, în Feminist Studies, vol. 14, nr. 3, pp. 545-560, 1988.
Ginsburg, Faye D., Contested Lives: The Abortion Debate in an American Community, Berkeley, University of California Press, 1989.
Ginsburg, Faye D., „The «Word-Made» Flesh: The Disembodiment of Gender in the Abortion Debate”, în Uncertain Terms: Negotiating Gender in American Culture, ed. Faye D. Ginsburg & Anna Lowenhaupt Tsing, Boston, Beacon Press, 1989.
Ginsburg, Faye D. & Anna Lowenhaupt Tsing, eds., Uncertain Terms: Negotiating Gender in American Culture,Boston, Beacon Press, 1990.
Gordon, Linda, Woman’s Body, Woman’s Right: A Social History of Birth Control in America,New York, Penguin, 1977.
Haraway, Donna J., Primate Visions: Gender, Race and Nature in the World of Modem Science, New York & London, Routledge, 1989.
Haraway, Donna J., Simians, Cyborgs and Women: The Reinvention of Nature,London, Free Association Books & New York, Routledge, 1991.
Haraway, Donna J., „Race, Blood and Kin: A Meditation on Category Confusions”. Articol prezentat la conferința „What’s Blood Got To Do With It? Kinship Reconsidered, Anthropology Board, University of California, Santa Cruz, 29-30 aprilie, 1994.
Hartmann, Betsy, Reproductive Rights and Wrongs: The Global Politics of Population Control and Contraceptive Choice,New York, Harper and Row, 1987.
Hartouni, Valerie, „Containing Women: Reproductive Discourse in the 1980s”, în TechnoCulture,ed. by C. Penley & A. Ross. Minneapolis, University of Minnesota Press, 1991.
Himmelweit, Susan, „More Than «A Woman’s Right to Choose?», în Feminist Review, vol. 29, 1988, pp. 38-57.
Hobbelink, Henk, Biotechnology and the Future of World Agriculture,London, Zed Press, 1991.
Holmes, Helen Bequaert, ed., Issues in Reproductive Technology: An Anthology, New York, Garland, 1992.
Holmes, Helen B., Betty B. Hoskins, & Michael Gross, eds., Birth Control and Controlling Birth: Woman-Centered Perspectives, Clifton, N.J., Humana Press, 1980.
Holmes, Helen B., Betty B. Hoskins, & Michael Gross, eds., The Custom-Made Child? Woman-Centered Perspectives,Clifton, N.J., Humana Press, 1981.
Homans, Hilary, ed., The Sexual Politics of Reproduction,Aldershot, England, Gower, 1986.
Jay, Nancy, Throughout Your Generations Forever: Sacrifice, Religion and Paternity,Chicago & London, The University of Chicago Press, 1992.
Jordanova, Ludmilla J., Sexual Visions: Images of Gender in Science and Medicine between the Eighteenth and Twentieth Centuries,London, Routledge & Madison, University of Wisconsin Press, 1989.
Juma, Calestous, The Gene Hunters: Biotechnology and the Scramble for Seeds, London, Zed Press, 1989.
Keller, Evelyn Fox, „Baconian Science: A Hermaphroditic Birth”, în Philosophical Forum, vol.11, 1980, pp. 299-308.
Keller, Evelyn Fox, Reflections on Science and Gender, New Haven, Conn., Yale University Press, 1985.
Klein, Renate, ed., Infertility: Women Speak Out about Their Experiences of Reproductive Medicine,London, Pandora, 1989.
Kuhn, Annette, ed., 1990. Alien Zone: Cultural Theory and Contemporary Science Fiction Cinema, London, Verso, 1990.
Lasker, Judith & Susan Borg, In Search of Parenthood: Coping with Infertility and High Tech Conception,London, Pandora, 1989.
Lewin, Ellen,„Claims to Motherhood: Custody Disputes and Maternal Strategies”, în Uncertain Terms: Negotiating Gender in American Culture,ed. by Faye D. Ginsburg & Anna Lowenhaupt Tsing, Boston, Beacon Press, 1990.
Lewin, Ellen, Lesbian Mothers: Accounts of Gender in American Culture,Ithaca & London, Cornell University Press, 1993.
McNeil, Maureen & Sarah Franklin, eds., Procreation Stories,număr special din Science as Culture, vol. 3(4), nr. 17, London, Free Association Books, 1993.
McNeil, Maureen, Ian Varcoe & Steven Yearley, eds., The New Reproductive Technologies,London, Macmillan, 1990.
McNeil, Maureen, Sarah Franklin, Wendy Fyfe, Tess Randles & Deborah Steinberg, „In the Wake of the Alton Bill”, în Off-Centre: Feminism and Cultural Studies, ed. by Sarah Franklin, Celia Lury & Jackie Stacey, London, Harper Collins, 1991.
Malinowski, Bronislaw, The Sexual Life of Savages in North-Western Melanesia: An Ethnographic Account of Courtship, Marriage and Family Life Among the Natives of Trobriand Islands, British New Guinea. Boston: Beacon, 1929 (1987).
Martin, Emily, The Woman in the Body: A Cultural Analysis of Reproduction, Boston, Beacon Press, 1987.
Martin, Emily, „The Ideology ofReproduction: The Reproduction of Ideology”, în Uncertain Terms: Negotiating Gender in American Culture, ed. by Faye D. Ginsburg & Anna Lowenhaupt Tsing, Boston, Beacon Press, 1990.
Martin, Emily, The Egg and Sperm. Signs: A Journal of Women, Culture and Society, vol.16, nr. 3, 1991, pp. 485-501.
Martin, Emily, Flexible Bodies: Tracking Immunity In American Culture-From the Days of Polio to the Age of AIDS,Boston, Beacon Press, 1994.
Merchant, Caroline, The Death of Nature: Women, Ecology and the Scientific Revolution,London, Harper and Row, 1980.
Moscucci, Ornella, The Science of Woman: Gynaecology and Gender in England, 1800-1929, Cambridge, England, Cambridge University Press, 1990.
O’Brien, Mary, The Politics of Reproduction,Boston & London, Routledge & Kegan Paul, 1981.
Overall, Christine, Ethics and Human Reproduction,Boston, Unwin Hyman, ed. 1989, The Future of Human Reproduction, Toronto, Women’s Press, 1987.
Pateman, Carole, The Sexual Contract,Cambridge, England, Polity Press & Stanford, Calif., Stanford University Press, 1988.
Pateman, Carole, The Disorder of Women: Democracy, Feminism and Political Theory, Cambridge, England, Polity Press, 1989.
Petchesky, Rosalind Pollack,„Fetal Images: The Power ofVisual Culture in the Politics of Reproduction. Feminist Studies,vol. 13, nr. 2, pp. 263-292, 1987 republicat în Reproductive Technologies: Gender, Motherhood and Medicine,ed. by Michelle Stanworth, London, Polity Press & Minneapolis, University ofMinnesota Press, 1987.
Petchesky,
Rosalind Pollack,ed. revizuită Abortion and Woman’s Choice: The
State, Sexuality and
Reproductive Freedom,Boston, Northeastern University Press,
1990.
Pfeffer, Naomi, The Stork and the Syringe: A Social History of Reproductive Control,Cambridge, England, Polity Press, 1993.
Purdy, Laura, ed., Hypatia, număr special despre „Ethics and Reproduction”, vol. 4, nr. 3, 1987.
Ragone, Helena, Surrogate Motherhood., Conception in the Heart. Boulder & London, Westview Press, 1989.
Rapp, Rayna, „Moral Pioneers: Women, Men and Fetuses on a Frontier of Reproductive Technology”, în Women and Health, vol. 13, nr. 1-2, 1987, pp. 101-16.
Rapp, Rayna, „Chromosomes and Communication: The Discourse of Genetic Counseling”, în Medical Anthropology Quarterly, vol. 2, nr. 2, 1988, pp. 143-57.
Rapp, Rayna, „Constructing Amniocentesis: Maternal and Medical Discourses”, în Uncertain Term: Negotiating Gender in American Culture,ed. by Faye D. Ginsburg & Anna Lowenhaupt Tsing, Boston, Beacon Press, 1990.
Raymond, Janice G., Women as Wombs: Reproductive Technologies and the Battle Over Women’s Freedom,San Francisco, Harper San Francisco, 1993.
Rich, Adrienne, Of Woman Born: Motherhood as Experience and Institution, New York, Bantam Books, 1976.
Rodin, Judith
& Aila Collins, eds., Women and New) Reproductive Technologies:
Medical, Psychosocial, Legal and Ethical Dilemmas,Hillside, NJ.,
Lawrence Erlbaum Associates, 1991.
Rose, Steven, „Biotechnology at War”, în New Scientist,19 martie
1987, pp. 33-37.
Rothman, Barbara Katz, The Tentative Pregnancy: Prenatal Diagnosis and the Future of Motherhood,New York, Viking Press, 1986.
Rothman, Barbara Katz, Recreating Motherhood: Ideology and Technology in a Patriarchal Society, New York, Norton, 1989.
Rowland, Robyn, Living Laboratories: Women and Reproductive Technologies, Bloomington & Indianapolis, Indiana University Press, 1992.
Schiebinger, Londa, The Mind Has No Sex? Women in the Origins of Modern Science,Cambridge, Mass., Harvard University Press, 1989.
Schiebinger, Londa, Natures Body: Gender in the Making of Modern Science,Boston, BeaColl Press, 1993.
Schneider, David M, American Kinship: A Cultural Account, ed. a II-a, Chicago, University of Chicago Press, 1980.
Scutt, Jocelynne, ed., The Baby Machine: Reproductive Technology and the Commercialisation of Motherhood,London, Green Print, 1990.
Shiva, Vandana, Staying Alive: Women, Ecology and Development,London, Zed Press, 1988.
Shiva, Vandana, The Violence of the Green Revolution: Third World Agriculture, Ecology and Politics,London, Zed Press, 1991.
Smart, Carol, Feminism and the Power of the Law,London, Routledge, 1990.
Snitow, Ann, „A Gender Diary”, în Conflicts in Feminism,ed. by Marianne Hirsch & Evelyn Fox Keller, New York & London, Routledge, 1990.
Spallone, Patricia, Beyond Conception: The New; Politics of Reproduction, London, Macmillan, 1989.
Spallone, Patricia, Generation Games: Genetic Engineering and the Future For Our Lives, London, Women’s Press, 1992.
Spallone, Patricia & Deborah Steinberg, eds., Made to Order: The Myth of Reproductive and Genetic Progress, London, Pergamon Press, 1987.
Stacey, Meg, ed., Changing Human Reproduction: Social Science Perspectives, London, Newbury Park & New Delhi, Sage, 1992.
Stanworth, Michelle, ed., Reproductive Technologies: Gender Motherhood and Medicine, Cambridge, England, Polity Press & Minneapolis, University of Minnesota Press, 1987.
Steinberg, Deborah, „Adversarial Politics: The Legal Construction of Abortion”, în Off-Centre: Feminism and Cultural Studies, ed. by Sarah Franklin, Celia Lury & Jackie Stacey, London, Harper Collins, 1991.
Stolcke, Verena, „New Reproductive Technologies: Same Old Fatherhood”, în Critique of Anthropology, vol. 6, nr. 3, 1986, pp. 5-31.
Strathern, Marilyn, After Nature: English Kinship in the Late Twentieth Century, în Cambridge, England, Cambridge University Press, 1992a.
Strathern, Marilyn, Reproducing the Future: Anthropology, Kinship and the New Reproductive Technologies,Manchester, England, Manchester University Press, 1992b.
Taylor, Janelle, „The Public Fetus and the Family Car”, în Public Culture, vol.4, nr. 2, 1992, pp. 67-80.
Tsing, Anna Lowenhaupt, „Monster Stories: Women Charged with Perinatal Endangerment”, în Uncertain Terms: Negotiating Gender in American Culture, ed. Faye Ginsburg & Anna Lowenhaupt Tsing. Boston, Beacon Press, 1990.
Wheale, Peter & Ruth McNally, eds., Genetic Engineering: Catastrophe or Utopia?, Hemel Hempstead, England, Harvester-Wheatsheaf, 1988.
Wheale, Peter & Ruth McNally, The Bio-revolution: Cornucopia or Pandora’s Box?,London, Pluto Press, 1990.
Whiteford, Linda M. &Marilyn L. Poland, eds., New Approaches to Human Reproduction: Social and Ethical Dimensions,Boulder & London, Westview Press, 1989.
Wymelenberg, Suzanne, Science and Babies: Private Decisions, Public Dilemmas,Washington, D.C., National Academic Press, 1990.
Yoxen, Edward, The Gene Business,London, Pan Books, 1983.
Yoxen, Edward, Unnatural Selection: Coming to Terms with the New Genetics. London, Heinemann, 1986.
Note
* In re Baby M, primul proces din Statele Unite despre statutul legal al mamelor-surogat. William și Elizabeth Stern au încheiat un contract cu Mary Beth Whitehead, care urma să fie inseminată artificial cu sperma lui William Stern și să renunțe la drepturile părintești în favoarea lui Elizabeth Stern. După naștere, Whitebread a hotărât să păstreze copilul, dar, în cele din urmă, tribunalul a acordat custodia lui William Stern ca tată și drept de vizită mamei purtătoare.
[1] În psihanaliză, momentul în care copilul surprinde sau presupune, după anumite indicii, actul sexual al părinților (n. t.).
* Exprimarea genetică este ansamblul proceselor biochimice prin care informația ereditară stocată într-o genă este utilizată în sinteza unor molecule funcționale în celule (n.t.).
[2] Așa-numita „linie primitivă” este coloana vertebrală primitivă a embrionului, vizibilă la aproximativ 14 zile. Apariția ei este considerată semnul diferențierii țesutului uman de țesutul care va deveni placenta în cazul embrionului din primele faze de dezvoltare. Statul britanic, prin Legea Fertilizării și Embriologiei Umane din 1990, a folosit apariția liniei primitive ca marker biologic și juridic după care nu mai pot fi făcute experimente pe embrion. În același timp, ea este limita propusă în Statele Unite pentru cercetarea permisă (adică finanțabilă) în conformitate cu ghidul dezvoltat pentru National Institutes of Health.