Daniel Clinci
Banane farmacopornopolitice
Actualele multinaţionale farmacopornografice vor funcţiona ca tentacule ale pieţei libere în interiorul statelor naționale contemporane (care vor continua să se considere suverane şi patriarhale) şi vor negocia cu ele pentru a stabili direcţia producţiei, utilizării şi consumului de proteze chimice, genuri semiotice şi coduri de sex.
Paul B. Preciado, Testo Junkie
În 2019, un minunat specimen din genul Musa, umila banană, a fost lipit cu bandă adezivă pe un perete dintr-o galerie de artă din Miami Beach. Versiuni ale lucrării lui Maurizio Cattelan s-au vândut pentru 120 000 de dolari, spre şocul şi uimirea publicului general, care a privit opera ca un alt fruct pe un perete. Cei mai obişnuiţi cu Dada şi Duchamp, şi cu lucrarea readymade nu au fost atât de surprinşi. Evident, lucrarea de artă este o intersecţie între diferite referinţe şi urme ale propriei sale istorii, din multiple puncte de vedere şi în multiple procese care o fac posibilă. Totuşi, o banană nu trebuie să fie expusă pe peretele lucios şi alb al unei galerii de artă pentru a fi purtătoarea unei geopoveşti; orice fruct poate servi acestui scop politic. Ceea ce urmează este o geopoveste tentaculară a bananelor farmacopornopolitice: povestea capitalismului colonial, a rasismului, a agrobusiness-ului, a neoliberalismului, a tehnocapitalismului, a politicilor farmacoporno, a ecologiei, a genomicii şi a sexului.

Bananele sunt, probabil, primul fruct globalizat, poate chiar primul produs comercializat la nivel global. Originar din Asia de Sud-Est şi subcontinentul indian, genul a migrat către Pacific, Africa şi, în cele din urmă, în Americi. Dacă în regiuni precum India şi Africa Centrală banana este un produs de subzistenţă, iar cultivarea ei salvează populaţii întregi de la foamete, în Americi, tentaculele bananei s-au împrăştiat în alte moduri. La finalul secolului al XIX-lea, un antreprenor american construia o cale ferată în America Centrală şi experimenta creşterea bananelor ca sursă de hrană pentru muncitori. În felul acesta, a dezvoltat o întreagă plantaţie. A fost începutul unei companii cunoscute drept United Fruit. Afacerea cu banane era promiţătoare, iar compania a început să folosească primele nave cu aparate de refrigerare pentru a transporta fructele din America Centrală în Statele Unite. Totuşi, America Centrală era un loc straniu: terenul era, în mare parte, junglă, iar guvernele erau fragile. În prima parte a secolului XX, guvernul Statelor Unite a întreprins aproape treizeci de intervenţii militare pentru a stabiliza zona pentru United Fruit Company. De asemenea, compania a demarat procesul binecunoscut de îngrădire a terenurilor comune (ceea ce Marx considera a fi componentă-cheie în construcţia capitalismului industrial), luând în posesie jungla şi începând vaste acţiuni de despădurire pentru a pregăti terenul pentru și mai multe plantaţii. Între timp, bananele erau comercializate în Statele Unite şi Europa prin multă publicitate şi cu bani oferiţi medicilor pentru a le recomanda pacienţilor să consume fructele. Comerţul cu banane l-a depăşit rapid pe cel cu mere datorită preţurilor mici şi publicităţii agresive.
Expansiunea corporaţiei în statele Americii Centrale, sprijinită de armată, avea nevoie de forţă de muncă pentru a lucra pe plantaţii. În 1912, Statele Unite au invadat Honduras pentru a pregăti terenul pentru United Fruit. Muncitorii locali au fost angajaţi de companie, în condiţii extrem de dificile, plătiţi în bonuri pe care le puteau folosi numai în magazinele companiei. În 1918, după succesul Revoluţiei din Octombrie, muncitorii din întreaga regiune au intrat într-o serie de greve care au fost înăbuşite cu violenţă. În 1924, un articol din New York Times asemăna corporaţia United Fruit cu anticul Imperiu Maya; şi chiar aşa era: un imperiu capitalist-colonial care guverna vieţile muncitorilor cu extremă brutalitate.
Cea mai cunoscută persoană din această afacere a fost Samuel Zemurray [Schmuel Zmurri], un imigrant din Chişinău, Basarabia, numit şi Sam „the Banana Man”. El a pornit o mică afacere cu banane care a fost imediat luată în vizor de United Fruit. Dar Sam, un adevărat aventurier, a angajat mercenari pentru a-l reinstala în funcţie pe fostul preşedinte al Hondurasului în schimbul permisiunii de a opera fără taxe în domeniul bananelor în statul central-american. A pus la cale o lovitură de stat reuşită care a consolidat poziţia companiei sale în comerţul cu banane. Aceasta a fost doar una dintre multele intervenţii din America Centrală menite să stabilească un mediu sigur şi ieftin pentru companiile producătoare de banane. „The Banana Man” a reușit în cele din urmă să preia United Fruit.

La finalul anilor 1920, muncitorii încep să aibă mai multă conştiinţă de clasă. Pentru că vânzarea cantităţilor imense de fructe ieftine, punctul esenţial în poziţia dominantă a bananelor în comerţul global, însemna şi muncă ieftină, păstrarea salariilor la un nivel cât mai mic însemna asigurarea unor profituri uriaşe. Probabil cea mai cunoscută revoltă a muncitorilor a avut loc în Columbia, în 1928. Aceştia au cerut tratamente medicale, toalete şi să fie plătiţi în bani, nu în bonuri valorice. Guvernul Statelor Unite şi United Fruit au răspuns prin a-i numi pe muncitori „comunişti” şi au cerut încetarea grevei. Apoi, au ameninţat guvernul columbian cu invazia militară, iar în decembrie 1928 mai mult de o mie de muncitori au fost măcelăriţi de către armata columbiană în piaţa centrală din oraşul Cienaga (eveniment descris de Garcia Márquez în Un veac de singurătate). Ambasadorul Statelor Unite în Columbia a transmis la centru: „Am onoarea să raportez că reprezentantul din Bogota al United Fruit Company mi-a transmis ieri că numărul total de grevişti ucişi de armata columbiană depăşeşte o mie.” Astfel, în 1935, revista Esquire, criticând aceste evenimente, a găsit un nume pentru statele care se supuneau companiilor care comercializau banane şi guvernului american – „republici bananiere”.
În anii 1920 şi 1930, plantaţiile de banane din America Centrală erau afectate de boli şi infecţii. Pentru a continua să cultive, United Fruit a început să acapareze şi mai mult teren, pe care îl folosea și apoi îl abandona pentru a se muta mai departe. Curând, au început să folosească pesticide pe scară largă, ceea ce a dus la otrăvirea muncitorilor şi chiar la moartea unora dintre ei. Din cauza riscului crescut, United Fruit a început să plătească mai mulţi bani muncitorilor care aplicau substanţele chimice, mulţi dintre cei mai săraci oferindu-se să facă această muncă. Utilizarea substanţei DBCP [dibromocloropropan] a dus la scăderea numărului de spermatozoizi sau chiar la absenţa acestora la muncitorii din statele mari producătoare de banane, precum Nicaragua, Filipine, Ecuador etc.
„Privind către viitorul societăţii noastre, noi – voi şi cu mine şi guvernul nostru – trebuie să evităm să trăim numai în cotidian, să jefuim, pentru propriul confort, resursele preţioase ale zilei de mâine.” Acest citat provine din cunoscutul discurs al lui Eisenhower din 1961, prin care a introdus expresia „complex militar-industrial” ca avertisment adresat guvernului, împotriva companiilor care voiau să obţină prea multă putere. Totuşi, „jefuirea” şi combinaţia dintre stat, industrie şi armată vor fi perfect rezonabile pentru Eisenhower atunci când Guatemala şi guvernul ei ales legitim vor deveni o ţintă. Înainte de 1944, în Guatemala, United Fruit Company controla şi chiar deţinea mari părţi din ţară, de la terenuri, la căi ferate şi porturi. Aceste active fuseseră obţinute cu ajutorul politicienilor şi a elitelor locale, și prin instalarea unor preşedinţi obedienţi. În 1944 a izbucnit Revoluţia din Guatemala, cu greve şi proteste, sub influenţa revoluţionarilor care au sosit în ţară din statul apropiat, El Salvador. Preşedintele fascist, Jorge Ubico, a demisionat într-un final. Când preşedintele socialist Juan Jose Arevalo şi-a asumat această funcţie, în 1945, 2 % din cei mai bogaţi oameni posedau 75 % din terenurile agricole. Dar ceea ce i-a deranjat pe United Fruit şi pe guvernul Statelor Unite a fost Reforma Agrară din 1952 a următorului preşedinte, Jacobo Arbenz. Reforma a reuşit să exproprieze terenurile necultivate, în mare măsură de la United Fruit, şi să le redistribuie către ţăranii săraci, inversând procesul de îngrădire a terenurilor comune. Atunci, United Fruit a început să facă un lobby agresiv în Statele Unite, ceea ce a dus la criticarea guvernului din Guatemala de către politicienii americani, care au acuzat Guatemala de „comunism”. În 1952, Eisenhower a devenit preşedinte al Statelor Unite. Unii dintre membrii administraţiei sale aveau legături cu United Fruit, aşa că în 1953 Eisenhower a aprobat un plan în valoare de 5-7 milioane de dolari care urma să fie pus în practică de CIA. O forţă militară a invadat Guatemala din statele vecine, Honduras şi Nicaragua, iar câteva oraşe au fost bombardate de US Air Force. Guatemala a încercat să clarifice situaţia la Naţiunile Unite, dar Statele Unite au insistat că această chestiune era strict o problemă internă a statului central-american. A fost instalată o dictatură militară şi au urmat mai mult de patruzeci de ani de război civil. În anii 1970 şi 1980, populaţia indigenă Maya a fost decimată cu brutalitate de guvern.
În 1967, Andy Warhol a creat coperta pentru albumul trupei The Velvet Underground, o banană care putea fi decojită pentru a dezvălui imaginea rozalie a fructului. Warhol este cunoscut pentru multe lucruri, dar toate ar putea fi rezumate ca încercare de a conecta în mod explicit arta şi câştigul financiar, construind astfel o întreagă critică instituţională a lumii artei. Folosind imaginea unei banane, Warhol profita, evident, de pe urma simbolismului falic şi sexual al fructului.

Ceva mai târziu, în 1972, de partea cealaltă a Războiului Rece, în Polonia, artista Natalia LL [Lach-Lachowicz], o experimentalistă feministă, a produs „Arta de consum”, o serie de fotografii şi un video care prezintă o femeie aparent nudă consumând lasciv o banană. În 2019, lucrarea de artă, care era expusă la Muzeul Naţional din Varşovia, a atras atenţia guvernului conservator şi a fost exclusă din expoziţie; motivul oficial al directorului muzeului a fost că lucrarea îi putea afecta pe tineri. „Arta de consum” prezintă mai multe căi de atac: în primul rând, există o anume ironie în faptul că banana, care se reproduce asexuat, a devenit un porno-simbol, un tehno-bio-dildo. Banana Cavendish, fructul ubicuu, este o clonă. Toate plantele acestea sunt identice din punct de vedere genetic. În al doilea rând, în timpul Războiului Rece exista o cerere foarte mare de banane în Europa de Est, unde erau foarte rare. Astfel, este evident că cei la care încă ne mai referim cu încăpăţânare ca „popor” voiau banane şi nu neapărat libertate atunci când blocul de Est s-a prăbuşit. Bananele sunt profund prinse în fundamentele capitalismului de consum care a fost exportat în Est după 1990. Lucrarea Nataliei LL poate fi înţeleasă atât ca „Artă de consum”, cât şi ca „Artă de consum”, adică o reprezentare a unui impuls către cultura consumului şi, la fel ca în cazul lucrării lui Cattelan, o critică instituţională şi politică a lumii artei. În al treilea rând, în moduri mai subtile, lucrarea se referă la feminism; transformând banana într-un tehno-bio-dildo, ea vorbeşte despre ceea ce Preciado numeşte potentia gaudendi, forţa orgasmică capturată de capitalismul farmacopornografic contemporan; în acest caz, asamblajul maşinic al femeii & bananei dezvăluie faptul că dorinţa (sexuală, dar şi de orice altă natură) este nu doar exploatată, ci şi construită de ceea ce un alt asamblaj, cunoscut ca Deleuze & Guattari, numeşte „aparatul de captură al statului”. Desigur, aici „stat” poate însemna şi „corporaţie” sau orice alt mecanism care exercită putere.
Recent, banana a căpătat noi dimensiuni sexuale în cadrul a ceea ce am putea numi războaie culturale. Într-un discurs homofob, o vedetă a declarat că a consuma o banană întreagă ca bărbat, a nu o tăia în bucăţi înainte înseamnă a fi gay. Umila banană ameninţă masculinitatea toxică! După cum ar spune Preciado, banana face parte din acele coduri semiotice care trebuie impuse pentru a conserva sistemul de genuri, acaparat de capitalismul farmacoporno. Pe de altă parte, se pare că există o practică sexuală curentă a bărbaţilor cis de a se masturba folosind coji de banană. Şi iată că ironia se adânceşte: banana asexuată devine queer, nu doar ca tehno-bio-dildo, ci şi ca tehno-bio-vagin. Tot ceea ce este solid se topeşte în banane!

Numai în Marea Britanie, consumatorii au aruncat 1,4 milioane de banane în fiecare zi din cauza unor mici pete şi zgârieturi în 2017. Pe de altă parte, se pare că schimbările climatice, temperaturile în creştere şi secetele tot mai frecvente vor duce la o foamete devastatoare în Africa subsahariană până la sfârşitul acestui secol; se estimează că culturile agricole, inclusiv bananele, nu vor mai putea susţine populaţiile locale. Banana politică loveşte din nou, chiar mai violent de această dată: în vreme ce lumea supradezvoltată consumă şi aruncă într-un ritm fără precedent, comunităţile subdezvoltate se confruntă cu ameninţări precum seceta şi foametea, consecinţe ale schimbărilor globale antropogenice. Şi poate că este greşit să le numim „antropogenice”, când geopovestea bananei dovedeşte că umanismul şi capitalismul au fost întotdeauna strâns legate: de la tacticile loviturilor de stat susţinute de CIA în beneficiul corporaţiilor, la rasismul şi violenţa capitalismului neocolonial și sterilizarea sau moartea muncitorilor de pe plantaţii şi a pământului însuşi; de la banana ca jucărie sexuală, la feminism şi banana queer; de la industria farmaco-chimică şi un simbol al culturii consumului, la victima schimbărilor climatice, care destabilizează regiuni întregi.