Donna J. Haraway
Puiul
Traducere din limba engleză de Daniel Clinci
Acest articol a fost publicat iniţial în limba engleză, cu titlul „Chicken”, în Donna J. Haraway, When Species Meet, University of Minnesota Press, Minneapolis, 2007, pp. 265-274.
© 2007 by University of Minnesota Press (www.upress.umn.edu). Reprinted by permission of copyright owner.
© Post/h/um. Jurnal de studii (post)umaniste, pentru această traducere în limba română.
COCOŞUL:Ego dixi: Coccadoodul du.
GĂINILE:Gallus magnifice incendens exclamat. Nunc venit agricola.
(Grunt: Pigorian Chant from Snouto Domoinko de Silo)*
Găinile nu sunt fricoase. De fapt, aceste păsări războinice au făcut pe cocoşii de luptă în jurul lumii încă din vremurile în care orătăniile au fost de acord să lucreze pentru oameni, pe undeva prin Asia de Sud şi Sud-Est.[1]
Anxios, dar curajos, Puiu’ mic [Chicken Little] a fost multă vreme îngrijorat că cerul se va prăbuși. Și are o poziție bună pentru a evalua această chestiune; pentru că Puiu’, alături de mai șiretul său tovarăş Homo Sapiens, a fost martor şi a participat la toate marile evenimente ale Civilizaţiei. Puiu’ a muncit la piramidele egiptene, atunci când faraonii crescători de orz au pornit prima industrie de masă a ouălor pentru a-i hrăni pe muncitorii umani, corecrutați odată cu păsările. Mai târziu – după ce egiptenii şi-au înlocuit sistemul de schimb bazat pe orz cu monedele, comportându-se ca nişte capitalişti progresiști, aşa cum se pare că şi-au dorit întotdeauna de la acea parte de lume partenerii lor de schimb – Iulius Cezar a adus în Britania Pax Romana, dar şi rasa de găini „englezească antică”, Dorking. Puiu’ mic ştie totul despre şocul şi groaza [shock and awe] Istoriei şi este un maestru al identificării rutelor Globalizării, vechi şi noi. Nici tehnoştiinţa nu-i e străină. Pe lângă toate astea, Puiu’ ştie multe despre Biodiversitate şi Diversitate Culturală, indiferent că e vorba despre uimitoarea varietate a felurilor de găini din cei cinci mii de ani de afaceri domestice cu umanitatea sau de „rasele îmbunătăţite” care însoţesc formațiunile capitaliste de clasă din secolul al XIX-lea și până în prezent. Niciun târg de ţară nu este complet fără minunatele găini „de rasă pură”, care ştiu multe despre istoria eugeniei. E greu să deosebești șocul de groază în țara găinilor. Indiferent dacă firmamentul se rostogolește catastrofal sau nu, Puiu’ susține o bună jumătate de cer.
În 2004 e.n., Puiu’ mic şi-a pus iar pintenii şi a intrat în războiul cu cuvintele în care l-au împins Evenimentele Curente.[2] Întotdeauna un transgresor de gen [gender bender], Puiu’ s-a alăturat Brigăzii LGBT şi a devenit o găină postcolonială, transnaţională, plină de nervi şi o feministă nebună.[3] Puiu’ recunoaște că el/ea s-a inspirat din toate cluburile de luptă underground ale fetelor (umane) despre care a aflat de pe www.extremechickfights.com. Lăsând la o parte sexismul lui „puicuţă” [chick], extrem sau nu, industria porno şi scena pedofiliei care a degradat numele de „pui”, Pasărea noastră le-a răpit pe acele fete luptătoare din Istorie şi le-a adus în lumea sa SF transsexuală, pregătită să se confrunte cu Vulturii Războiului şi cu Căpitanii Industriei. Ea/el a simţit această putere răpitoare pentru că şi-a reamintit nu doar de exploiturile Vărului Phoenix, ci şi de anii în care şi el/ea fusese o imagine a lui Isus Înviat, care le promitea credincioşilor că se vor ridica din cenuşa grătarelor Istoriei.
Grătarul. O amintire neplăcută a locului în care Puiu’ mic şi-a concentrat cel mai bine atenţia. La finele unui mileniu, în 2000, zece miliarde de pui au fost măcelăriți doar în Statele Unite. În întreaga lume, cinci miliarde de găini – 75 % dintre ele aflate în spaţii mici, supraaglomerate, denumite cuşti-baterie – făceau ouă, în frunte cu stolurile din China, urmate de cele din Statele Unite şi Europa.[4] Exporturile de pui din Thailanda au ajuns la 1,5 miliarde de dolari, într-o industrie care furnizează produse pieţelor japoneză şi europeană şi angajează sute de mii de cetăţeni thailandezi. Producţia de pui la nivel mondial a fost de 65,6 milioane de tone, iar întreaga operaţiune a crescut cu 4 % pe an. Căpitani ai Industriei, într-adevăr. Puiu’ a putut trage concluzia că vocaţia aviară majoră pare să fie micul dejun şi cina, în timp ce lumea e în flăcări.[5]
Contrar opiniei prietenilor ei pisălogi din mişcarea transnaţională pentru drepturile animalelor, Pasărea noastră Oportunistă nu este împotriva cedării unui kilogram de carne la schimb cu dreptul de a ciuguli, într-un aranjament contractual naturalcultural care i-a domesticit şi pe hominizii bipezi, şi pe înaripatele galinacee. Dar versiunile curente ale teoriei contractului global multispecii sunt de-a dreptul murdare.[6]
Unul dintre modurile de a pune problema (un detaliu printre alte mii): un studiu de trei ani din Tulsa, Oklahoma – un centru pentru producţia avicolă industrială – a arătat că jumătate din rezerva de apă este periculos de poluată de dejecţiile păsărilor. Haideţi, băgaţi-vă bureţii de vase la microunde oricât de des vă sfătuiesc poliţiştii mâncării curate; bacteriile inventive vor fi mai inteligente decât voi în alianţa lor cu păsările.
Hai, încă un detaliu. Manipulate genetic încă din 1950 pentru a le creşte rapid megapiepturi, găinile care au de ales aleg mâncarea plină de analgezice. „Ratele de creştere nesustenabile” ar trebui să se rezume la fantezii dot-com şi la pieţele de acţiuni inflaţioniste. În lumea Puiului, totuşi, acest termen denumeşte imolarea zilnică prin maturizarea forţată şi dezvoltarea disproporţionată a ţesutului care produce o pasăre tânără şi (destul de) gustoasă care, deseori, nu poate să meargă, să-şi fluture aripile sau chiar să stea în picioare. Muşchii, legaţi în istoria evoluţiei şi în simbolismul religios de zbor, exhibare sexuală şi transcendenţă, trag acum de fiare pentru industriile transnaţionale de creștere. Nesatisfăcuţi, unii oameni de ştiinţă din agrobusiness încearcă să folosească cercetarea genetică pentru dezvoltarea unei cărni albe şi mai de succes.[7]
Din moment ce găinile au fost primele animale de fermă permanent izolate în interior şi puse să muncească în sisteme automate bazate pe cele mai fine tehnologii genetice ale Tehnoştiinţei, pe cele mai bune cercetări cu privire la eficienţa conversiei de hrană şi pe medicamentele-minune (nu analgezice, ci antibiotice şi hormoni)[8], Puiu’ poate fi iertat că nu a fost impresionat de acordul din 2000 al McDonald’s Corporation cu privire la obligaţia furnizorilor săi de a acorda cu 50 % mai mult spaţiu pentru fiecare pasăre dintre cele care urmau să devină Chicken McNuggets şi Eggs McMuffin. Cu toate acestea, McDonald’s a fost prima corporaţie din lume care a acceptat că durerea şi suferinţa sunt concepte familiare creierelor subestimate ale păsărilor. Lipsa de gratitudine a Puiului nu-i de mirare, pentru că puţine legi dintre cele de sacrificare „umană” din Statele Unite şi Canada se aplică astăzi şi la găini.[9]
În 1999, Uniunea Europeană a decis interzicerea cuştilor-baterie începând cu 2012. Acest lucru ar trebui să permită o tranziţie lină. Germanii, mai sensibili probabil la analogiile întotdeauna la îndemână cu Holocaustul, vor scoate în afara legii aceste cuşti încă din 2007. În Statele Unite înnebunite de piaţă, speranţele Puiului par să se afle în ouăle de designer pentru cei care vor acizi graşi omega-3 şi în găinile certificate organic pentru cei loviţi de conştiinţă şi de puritatea alimentaţiei.[10] Pretențioșii moralei de ultimă oră îşi pot procura doza de pui la fel ca cetăţenii din Oryx și Crake, romanul SF (în sensul de ficțiune speculativă) al lui Margaret Atwood (publicat în 2003). Acolo, „Chicken Nobs” – organe gustoase care nu sunt asociate cu niciun organism, lipsite de capetele enervante care simt durerea şi care poate că au și idei despre ce înseamnă o viaţă potrivită pentru păsările domestice – fac parte din meniu. „Muşchii fără animale” produşi de ingineria genetică sunt un exemplu perfect pentru ceea ce Sarah Franklin numeşte etică de designer [designer ethics], care vrea să depăşească lupta culturală prin evoluţii ale „înaltei tehnologii” picate la ţanc.[11] Eliminați controversele cu ajutorul designului şi toţi anarhiştii ăia care umblă liberi [free-range] vor fi nevoiți să plece acasă. Dar ţineţi mine că Puiu’ cotcodăceşte chiar şi după ce i s-a tăiat capul.
Nu ne putem baza pe lege. La urma urmelor, în industria avicolă şi muncitorii umani sunt supraexploataţi. Când se gândeşte la cuştile-baterie pentru găini, Puiu’ mic îşi aminteşte de toți imigranţii ilegali, femeile şi bărbaţii desindicalizaţi, de toți oamenii de culoare şi de foştii puşcăriaşi care procesează pui în Georgia, Arkansas şi Ohio. Nu e de mirare că cel puţin un soldat american care a torturat prizonieri irakieni a fost procesator de pui în viaţa civilă.
Pentru o Pasăre sensibilă asta e destul cât să i se facă rău, fie din cauza virusului politicii transnaţionale, fie din cauza altor tipuri de virus. O epidemie de gripă aviară care a avut loc în şapte ţări din Asia a şocat lumea în iarna lui 2004, iar teama de o pandemie globală a rămas vie și în 2007. Din fericire, până la mijlocul anului 2006, muriseră doar 130 de oameni, spre deosebire de zecile de milioane care au murit în perioada 1918-1919. Sacrificarea în masă a rămas singura soluție recomandată la nivel oficial pentru orice apariţie a bolii în stolurile domestice, la fel de serioase fiind și ameninţările sporadice cu uciderea păsărilor migratoare.[12] Puiu’ mic nu a reușit să afle numărul total de păsări moarte din cauza bolii şi a sacrificării la nivel mondial. Dar până la finalul anului 2004, aproape 20 de milioane de găini au fost ucise profilactic numai în Thailanda. Programele TV de ştiri din întreaga lume ne-au prezentat muncitori umani neprotejaţi care îngrămădesc în saci nenumărate păsări, le aruncă, încă în viaţă, în gropi comune şi pun deasupra lor var nestins. În Thailanda, 99 % dintre afacerile cu pui sunt – în termenii Limbajului Global – „mici” (mai puţin de o mie de păsări, fiind nevoie de cel puţin 80 000 pentru a fi considerate „mari”) şi nu-şi permit măsuri de biosecuritate – nici pentru oameni, nici pentru păsări. Prezentatorii de știri au vorbit cu elocvență despre ameninţarea la adresa acestei industrii transnaţionale, dar n-au scos niciun cuvânt despre vieţile găinilor şi ale fermierilor. Pe de altă parte, purtătorii de cuvânt ai guvernului indonezian negau în 2003 existenţa gripei aviare în cartierele salubre, deși asociaţiile indoneziene de veterinari susțineau că milioane de păsări prezentau semne ale gripei aviare încă din luna octombrie a acelui an. Iar în 2016 Indonezia s-a clasat pe neplăcutul loc întâi în clasamentul victimelor umane.
Este posibil ca publicaţia Post din Bangkok, în numărul din 27 ianuarie 2004, să fi punctat cel mai bine în războiul lumilor, al cuvintelor şi al imaginilor, cu un desen în care păsările migratoare venite din nord lansează bombe – găinaţ plin de virusul gripei aviare H5N1 – asupra geocorpului naţiunii thailandeze.[13] Această glumă postcolonială despre bioterorismul transfrontalier reprezintă o inversare simpatică a temerilor americane şi europene cu privire la imigranţii din toate speciile veniţi din Sudul global. În definitiv, modelul acestei industrii avicole tehno-ştiinţifice, orientată pe export şi prietenoasă cu epidemiile a fost parte importantă din programul Peace Corps (o temă preluată mai târziu de General Agreement on Tariffs and Trade), alături de laptele artificial pentru bebeluşi. Mândru progenitor al acestui progres cărnos, statul american avea mari speranţe că va câştiga Războiul Rece din Asia cu ajutorul găinilor standardizate de carne şi de ouă care purtau cu ele valorile democratice. În romanul din 1958 al lui Eugene Burdick şi William J. Lederer, The Ugly American, a cărui acţiune se desfăşoară în naţiunea fictivă din Asia de Sud-Est numită Sarkan, crescătorul de găini şi profesorul de studii agricole Tom Knox este singurul american decent. Nici lui Knox, nici Experţilor în Dezvoltare care i-au urmat nu le păsa de variata coexistenţă între oameni şi găini care se dezvoltase de câteva mii de ani în Asia. În 2006, după câte am văzut eu, mai toate ştirile TV prezentau găini nestandardizate care trăiau în contact apropiat cu oamenii de rând pentru a ilustra înapoierea şi eşecul politicilor de sănătate publică, cu excepţia reclamelor – difuzate din când în când – la păsările gustoase şi crescute liber [free-range] din Uniunea Europeană şi America de Nord, destinate nişelor bogate ale pieţelor transnaţionale. Chiar şi acele păsări au fost nevoite să intre înăuntru atunci când H5N1 le-a chemat la apel.

Africa Subsahariană a intrat în poveste în cel mai abject mod, care din nou a părut natural; figurile de stil postcoloniale, ca să nu mai vorbim de nedreptatea postcolonială, cereau acest lucru.[14] În februarie 2006, virusul gripei aviare H5N1 a fost confirmat în trei gospodării din nordul Nigeriei, ceea ce a condus la sacrificări pe scară largă. Creşterea tradiţională a găinilor, în care oamenii şi păsările stau aproape unii de alții, ceea ce face ca măsurile de control ale sănătăţii publice să fie deosebit de dificile, merge mână în mână cu o tânără industrie avicolă care l-ar face mândru și pe Tom Knox din Iowa. În august 2006, fuseseră confirmate deja cazuri de gripă aviară la oameni, zeci de mii de păsări muriseră, pieţele de păsări fuseseră închise, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii aprobase un plan de 50 de milioane de dolari pentru a încerca să controleze situaţia.
Doi suspecţi, ambii acuzați de trecerea frauduloasă a frontierei, au fost considerați responsabili pentru apariția virusului în Nigeria – păsările migratoare şi puii importaţi ilegal. O analiză mai atentă a tiparelor geografice ale gospodăriilor afectate a arătat că rolul păsărilor migratoare fusese nesemnificativ în comparaţie cu cel al centrelor comerciale ale neoliberalismului global: comerţul ilegal care implică cele mai sărace populații ale lumii în strânsă legătură cu configurațiile antreprenoriale cele mai interesate de nivelul economic.[15] Lipsiți de instalaţiile de clocire cu climatizare controlată, nigerienii au încercat să facă bani de pe urma comerţului global cu păsări prin cumpărarea unor pui extralegali din China. Contrabanda cu tot felul de bunuri între Africa şi China nu este o ştire; conștientizarea faptului că pandemia globală, la fel ca sărăcia continuă a agricultorilor africani ar putea să fie unele dintre rezultatele ei a deschis câţiva ochi.[16] Dar niciodată suficienţi ochi.
Câţi cetăţeni cumsecade din lumea de deasupra ar fi surprinşi de vestea că traficul ilegal de pui aduce mai mulți bani chiar și decât cel de arme dintr-o altă zonă geopolitică nefericită, măcinată de războaie, mai precis zona de frontieră dintre Moldova, Transnistria și Ucraina din fosta Uniune Sovietică? Numele dat de localnici pulpelor de pui traficate condimentează această poveste: „picioare de Bush”, o glumă care își are originea în programul lui George senior de a exporta carne de pui americană în Uniunea Sovietică la începutul anilor 1990.[17] La nivel mondial, traficul ilegal cu animale de toate felurile este al doilea ca valoare, depășit doar de cel de droguri.
Puiu’, desigur, nu e virgin când vine vorba de dezbaterile legate de ordinea politică. Pasărea noastră a fost drăguța savanţilor în disputele despre natura minţii şi a instinctelor, iar „găina filosofului” a fost un element de bază în idiomurile europene savante din secolul al XIX-lea. Transpuse în singura limbă globală potrivită, faimoasele experimente din psihologia comparativă au oferit lumii termenul de pecking order [literal, ordinea de ciugulire] în anii 1920. Puiu’ mic îşi aminteşte de această cercetare a norvegianului Thorleif Schjelderup-Ebbe, un iubitor şi cercetător al găinilor, care a descris niște aranjamente sociale complexe demne de păsări, nu ierarhiile dominației de lemn din biopolitică, care au dobândit o mare susținere în imaginarul cultural.[18] Ştiinţele comportamentale care studiază atât oamenii, cât și non-oamenii continuă să găsească greu de conceput orice în afară de dominaţie şi supunere. Puiu’ ştie că ținerea unei evidențe mai clare în legătură cu ceea ce fac animalele, atât între ele, cât și în compania oamenilor, poate juca un rol important în revendicarea unei politici mai potrivite pentru a trăi. Dar deocamdată sunt vremuri grele pentru găini, a căror supunere în faţa visurilor ştiinţifice, comerciale şi politice ale comunităţilor ambițioase, ale antreprenorilor şi ziditorilor de naţiuni nu s-a încheiat încă.
În anii 1920, încercând să scape de sărăcia urbană, câteva sute de familii de evrei – idealişti, seculari, socialişti, evrei din ştetlurile Europei de Est şi din fabricile din Lower East Side, New York – au auzit că ar putea trăi în „Coşul cu pui al lumii”, micul oraş Petaluma din California.[19] Crizele economice şi dezbaterile insurmontabile despre Israel sau Uniunea Sovietică au dezbinat comunitatea, altă dată înfloritoare, după al Doilea Război Mondial, dar nu înainte ca Puiu’ să-i adune în concert pe Petaluma Jewish Folk Chorus şi pe Paul Robeson. Puiului nu i-a mers aşa de bine; Petaluma a fost un centru major al industrializării vieţii animale, şi nici socialismul, nici comunismul vremii nu aveau nicio strategie pentru corpurile muncitoare care nu erau umane. Faptul că corpurile hiperexploatate ale găinilor şi ale oamenilor s-au unit la începutul secolului XXI în această industrie globală îngrozitoare se datorează parţial și rupturii între perspectivele celor care știau cel mai bine cum să muncească pentru o libertate comunitară.
Politica tragică şi plină de speranță a crescătorilor evrei de găini mai apare o dată în cercetările Puiului mic, de această dată în legătură cu lecturile science-fiction ale păsării. Încă din primele decenii ale secolului XX, Rutgers, Universitatea statului New Jersey, la fel ca alte şcoli americane subvenționate de statul american, a devenit un lider în avicultură, în strânsă legătură cu industrializarea găinii în agricultura americană şi globală. După al Doilea Război Mondial, o mulțime de veterani au început să vadă creșterea găinilor ca pe o şansă la prosperitate. Printre studenţii entuziaşti de la Departamentul pentru Avicultură de la Rutgers, la sfârşitul anilor 1940, se afla și o tânără femeie care în timpul războiului lucrase în spionajul fotografic (şi care urma să aibă un rol în dezvoltarea CIA între 1952 și 1955, şi să obţină un doctorat în psihologie experimentală în 1967). Această cercetătoare din domeniul aviculturii va deveni cunoscută în lumea SF de la finalul anilor 1960 ca James Tiptree Jr., un scriitor retras. Dar în anii 1940 ea era încă Alice Sheldon și, alături de soţul ei, colonelul Huntington Sheldon, deţinea o mică crescătorie de găini în New Jersey, pe care a avut-o între 1946 şi 1952. Biograful lui Tiptree reţine iubirea lui Alice şi Huntington pentru Rutgers, în totalitatea lui, inclusiv ştiinţa, afacerea şi camaraderia. „Majoritatea colegilor lor erau veterani la fel ca ei, deşi unii dintre ei deja erau pe drum spre Palestina pentru a-şi pune la lucru abilităţile de agricultori în noul stat al Israelului.”[20]
Indiferent că a publicat sub numele de James Tiptree Jr., Alice Sheldon sau Racoona Sheldon, această scriitoare care transgresează categoriile într-un mod demn de Puiu’ mic a scris un fel de science-fiction în care s-a jucat fără milă cu speciile, alterările generaţiilor, reproducerea, infectarea, genul şi diferite feluri de genocid. Au fost acele găini o sursă de inspirație pentru excentrica ei imaginaţie SF şi pentru neliniștitoarele experimente de gândire feministe? Tiptree „i-a spus cândva lui Vonda McIntyre [scriitoare SF] că avea în plan o poveste despre o crescătorie de găini aflată pe un asteroid, controlată de femei aflate în competiţie cu o imensă corporaţie de mâncăruri procesate.”[21] Au fost vreodată găinile lui Tiptree păsări libere să ciugulească insecte sau au fost clocite în incubatoare folosite pentru dezvoltarea complexului animal-industrial postbelic? A avut ceva în comun Racoona Sheldon cu cea mai mare ameninţare a găinilor de curte din Statele Unite, vicleanul raton [racoon]? Au alimentat luxuriantele brutalităţi ale producţiei avicole industriale care a început în anii 1950 vreuna dintre întunecatele poveşti cu biologii extraterestre ale lui Tiptree?[22]
Găinile ouătoare şi ouăle fertile domină gândirea din final a Puiului mic. Într-un mod pervers, ea/el găseşte acolo materialul necesar unor proiecte de eliberare încă posibile şi o uimire mereu reînnoită. Filmul britanic de animaţie cu plastilină [claymation] Chicken Run are ca protagoniste nişte găini de Yorkshire din anii 1950 care duc o viaţă de muncă forțată. Apariţia lui Rocky, un cocoş Rhode Island roşu, catalizează o dramă a eliberării care nu este pe placul nici a celor care îşi imaginează existența unor „drepturi profunde ale animalelor” de dinainte de domesticirea cospecii, nici a milenialilor ziditori de naţiuni şi nici a adepților comerțului liber cu carne de pui. Găinile ciugulitoare au alte trucuri biopolitice ascunse sub aripi.
Poate că Rare Breeds Survival Trust (RBST) şi organizaţiile-surori din toată lumea clocesc ceea ce socialiştii, comuniştii, sioniştii, tigrii industriali ai Asiei, naţionaliştii din Caucaz, oamenii de ştiinţă transnaţionali din industria aviară şi democraţii din Iowa n-au reușit să-și imagineze niciodată: un mod de existență aviar-uman care să ia în seamă istoria complexă a încâlcirii dintre animal și om, într-un mod pe deplin contemporan şi angajat în crearea unui viitor multispecii naturalcultural, înfloritor atât în sfera domestică, cât şi în cea sălbatică.[23] RBST se împotrivește în multe moduri premiselor şi practicilor creșterii industriale a animalelor, fără să-și rezume activitatea la păstrarea animalelor ca exponate în muzeul trecutului pierdut sau ca pupili aflați sub tutorat permanent, situaţie în care relaţiile utilitare dintre animale şi oameni, inclusiv consumul de carne, sunt întotdeauna definite ca abuz. RBST păstrează o bază de date a raselor de păsări ameninţate cu dispariţia de standardizarea industrială; planifică moduri prin care să protejeze stolurile de păsări din rase rare de la pericolul exterminării prin sacrificare din cauza gripei aviare sau altor dezastre epidemice; susţine un mod de creştere a animalelor care să conducă la o bunăstare a organismului ca întreg, și pentru animale, şi pentru oameni; analizează rasele utilizate economic şi productiv, inclusiv pe cele noi; și solicită măsuri reale pentru bunăstarea animalelor la transport, sacrificare şi vânzare. Niciuna dintre aceste abordări nu este inocentă, și nici nu garantează succesul. Dar asta înseamnă „a deveni împreună cu”, în sensul de practică lumească.
Puiu’ mic se întoarce în cele din urmă la ou – ouăle fertile din laboratoarele şcolare de biologie care le-au oferit milioanelor de tineri hominizi privilegiul de a vedea frumuseţea şocantă a dezvoltării embrionului, cu toată complexitatea sa arhitecturală dinamică.[24] Spargerea acestor ouă nu a fost de o frumuseţe inocentă, dar nici nu a împuternicit aroganţa colonială şi postcolonială a Dezvoltării. Zona de graniță a embrionului de pui poate reînnoi sensul uimirii într-o lume în care găinile ouătoare ştiu mult mai multe despre alianţele pe care trebuie să le facă pentru a supravieţui şi înflori în asocierile multiordonate, multiculturale, multispecii, decât ştiu toţi Bushii de mâna a doua din Florida şi Washington. Urmează puiul şi vei găsi lumea.
Cerul nu s-a prăbuşit, nu încă.
Note
* Notă despre epigraf: „Am spus: cotcodac. Strigă cocoşul ţanţoş. Acum vine ţăranul”, din Grunt, cântec pigorian de la Snouto Domoinko de Silo, interpretat de Ad Hoc Camerata, descoperit, tradus, adnotat şi iluminat de Sandra Boynton, New York, Workman Publishing, 1996, p. 12.
[1] Pentru o educaţie serioasă în domeniul artelor liberale, vezi Page Smith şi Charles Daniel, The Chicken Book, Athens, University of Georgia Press, 2000; în original, Boston, Little Brosn, 1975. Istoricul Smith şi biologul Daniel au colaborat la University of California Santa Cruz în anii 1970, mai întâi pentru a preda un seminar şi, apoi, cu ajutorul cercetărilor studenţilor lor, pentru a scrie această carte unică despre găini, care include puncte de vedere culturale, istorice, religioase, biologice, agricole, politice, economice, comunitariste şi epistemologice. Începând să predau la UCSC în 1980, am moştenit jocul cu găini de tipul leagănul pisicii pe care Smith şi Daniel l-au jucat cu studenţii şi colegii lor.
[2] O versiune mai timpurie a acestui capitol a apărut în B. Eekelen, J. Gonzalez, B. Stötzer & A. Tsing (eds.), Shock and Awe:War on Words, Santa Cruz, New Pacific Press, 2004, pp. 23-30. Un grup de prieteni, studenţi şi colegi de la UCSC şi din alte părţi au contribuit la acel mic volum pentru a încerca repoziţionarea forţelor în războiul asupra cuvintelor lansat de Casa Albă a lui Bush după 9/11. Am ales litera „C” pentru a vedea cum arată lumea din punctul de vedere al puiului [Chicken]. Susan Squier, profesoară la Pennsylvania State University, realizează o cercetare minunată care leagă dimensiunile biomedicale, biologice, literare și feministe cu cele ştiinţifice în relaţiile dintre găini şi oameni. Vezi Susan Squier, „Chicken Auguries”, în Configurations, care a apărut în 2007, şi vezi şi recenta ei carte Poultry Science, Chicken Culture: Practicing AgriCultural Studies, Te Whare Wananga o Waitaha, University of Canterbury, New Zealand. Annie Potts scrie Chicken pentru seria despre animale a Reaktion Books, editor general Jonathan Burt. Potts este cofondatoare la Animal Studies Aotearoa.
[3] LGBT: Lesbiană, Gay, Bisexual/ă, Transgender/ă. A nu se confunda cu BLT (sandviş cu şuncă, salată verde şi roşii [bacon, lettuce and tomatoes]). Una este o formaţiune politică şi culturală încorporată. Cealaltă este la fel, dacă ne gândim la nodurile lumii multispecii conectate în salată verde, şuncă, roşii, grâu, drojdie şi zahăr, dar şi ouăle, uleiul, sarea şi zeama de lămâie din maioneză. Puiului nu-i este străin nici LGBT, nici BLT.
[4] Întotdeauna vigilent – mulţumită tuturor zeităţilor pământului – aparatul de salvare a animalelor din vremurile moderne nu le-a neglijat pe cloşti, chiar dacă această sarcină a fost sisifică. Pentru o poveste despre o cloşcă salvată, care şi-a trăit ultimele zile la o fermă bogată şi a învăţat cum să fie o găină adevărată, cu tot comportamentul elaborat specific rasei ei, pe care viaţa în baterii i l-a făcut inaccesibil, vezi Patrice Jones, „Funny Girl: Fanny and Her Friends”, în Best Friends, septembrie – octombrie 2005, pp. 54-55. În 2006, industria de găini şi ouă din Petaluma a transformat cloştile în compost, deoarece piaţa pentru mâncare de animale şi alte utilizări ale cărnii tari a găinilor nu mai acoperea costurile sacrificării şi procesării. Unele cloşti au supravieţuit gazării cu dioxid de carbon şi îngropării în grămezile de compost pentru a ajunge în politica şi ziarele din Sonoma County.
[5] Cifrele provin de la United Poultry Concerns, www.upc-online.org (accesat pe 6 mai 2007). Vezi şi en.wikipedia.org/wiki/United_Poultry_Concerns.
[6] În Anthropology 2010, Cambridge, MIT Press, Michael Fischer m-a învăţat că noţiunea lui Michel Serres de „contract” se bazează pe sensul original latinesc, con-trahere, sau adunare laolaltă, ca în strângerea velelor unui vas. Sforile trebuie să se afle în echilibru reciproc pentru a funcţiona cum trebuie în vânt. Fischer citează discuţia despre acest sens al termenului „contract” din Kerry Whiteside, Divided Natures: French Contributions to Political Ecology, Cambridge, MIT Press, 2002. Acest sens al teoriei contractului ar fi util în naturileculturile pe care eu încă mi le imaginez posibile.
[7] Miostatina reglează dezvoltarea musculară, iar gena ei este extrem de studiată. Interesul comercial este legat de principala boală genetică a lumii (distrofia musculară), de alte tulburări debilitante (precum îmbătrânirea şi pierderea de masă musculară asociată cu SIDA), de atrofia musculară indusă de zborurile spaţiale, de sporturi (aveţi grijă, traficanţi de steroizi!) şi de muşchii puilor, care cresc din ce în ce mai repede şi devin din ce în ce mai mari. Vezi G. N. Scheuermann, S. F. Bilgili, S. Tuzun & D. R. Mulvaney, „Comparison of Chicken Genotypes: Myofiber Number in Pectoralis Muscle and Myostatin Ontogeny”, în Poultry Science, vol. 83, nr. 8, 2004, pp. 1404-1412.
[8] Pentru importanţa puilor (de ouă şi de carne) în istoria economică a standardizării animal-industriale, vezi Glenn E. Burgos, „Intellectual Property Protection in the American Chicken-Breeding Industry”, în Business History Review, vol. 66, primăvara 1992, pp. 127-168; Roger Horowitz, „Making the Chicken of Tomorrow: Reworking Poultry as Commodities and as Creatures, 1945-1990”, în S. Schrepfer & P. Scranton (eds.), Industrializing Organisms, New York, Routledge, 2004, pp. 215-236.
[9] Cred că McDonald’s a fost forţat să adopte această poziţie radicală, încă şocant de inadecvată, cu privire la spaţiile în care trăiesc găinile de către mult hulita mişcare pentru drepturile animalelor. Noile standarde pentru îngrijirea animalelor stabilite de McDonald’s pentru furnizorii lui au mers mult mai departe decât regulamentele legale. Corporaţia nu a recunoscut pe deplin rolul jucat de People for the Ethical Treatment of Animals (PETA) şi de Animal Liberation Front în tot procesul, dar este greu de negat că campania lor, McCruelty to Go, a atras atenţia conducerii corporaţiei. Controlul daunelor de imagine, spre deosebire de perspectiva asupra vieții păsărilor, este o mare afacere. Vezi Rod Smith, editorul Feedstuffs, „McDonald’s Animal Care Guidelines Described as Agressive, Realistic”, în FactoryFarming.com: Current Issues, 1 mai 2000, www.factoryfarming.com/mcdonalds.htm. Încă se discută ce e radical şi ce e normal în interacțiunile animal – om. În cazul legilor sacrificării animalelor, termenul „uman” merită să stea între ghilimele înfricoșătoare, nu doar pentru că legile (şi cu atât mai puţin aplicarea lor) nu sunt de obicei prea umane, ci şi pentru că acest cuvânt scoate în evidență nepotrivitul standard umanist aplicat uciderii animalelor. Cred că actul de a ucide are nevoie de o analiză mai profundă pentru a putea ști dacă fiinţele umane care mănâncă pui şi alte animale vor putea să mai existe în nodul vieţuirii înfloritoare multispecii – dacă acest lucru va mai fi posibil în lumea neoliberală globalizată şi „dezvoltată”. În 2004, doar California, Utah şi Dakota de Nord aveau legi care reglementau cruzimea în cazul sacrificării păsărilor şi stabileau că cruzimea nu este o practică adecvată. În acelaşi an, PETA – nu este grupul meu preferat, nici pe departe, dar nimeni nu se poate detaşa complet de ei – a obţinut filmări clandestine de o cruzime extremă (muncitorii călcau pe puii vii şi îi izbeau de ziduri) dintr-o uzină de ambalat carne din West Virginia care produce pentru Kentucky Fried Chicken. Vezi www.peta.org/feat/moorefield (accesat în 6 mai 2007). Aceste incidente s-au bucurat de o atenţie considerabilă din partea mediei naţionale mainstream. Muncitorii umani exploataţi şi dereglaţi şi păsările brutalizate convieţuiesc într-un iad normal pe care Marx şi Engels au ştiut să-l descrie în cazul muncitorilor din fabricile oraşului Manchester în secolul al XIX-lea. Secolul XXI are o panoplie plină de asemenea lumi conduse de fantezie şi de maximizarea profitului, în care conștientizarea oferă prea puțină protecţie, indiferent de specie, iar sistemul limbic nu ajută mai deloc. Corpul înzestrat cu sens devine doar carne şi este, deci, ușor de ucis în logica sacrificiului. Vezi discuţia despre Derrida şi această logică influentă în capitolul 3, „Sharing Suffering”; dar şi Giorgio Agamben, Homo Sacer: Sovereign Power and Bare Life, trans. Daniel Heller-Roazen, Palo Alto, Stanford University Press, 1998. Vezi şi Charlie LeDuff, „At a Slaughterhouse: Some Things Never Die”, în Wolfe (ed.), Zoontologies, pp. 182-197.
[10] Fermele Petaluma de lângă mine, din California, sunt o sursă de „DHA Omega-3 extranutritiv” (se pretinde pe cutie) din ouă provenite de la găini crescute fără cuşti și care mănâncă vegetale organice. Eticheta merge şi mai departe, numind operaţiunea „o fermă de găini sălbatice”. Numite în industrie „ouă de specialitate”, ouăle de designer au reprezentat 5 % din vânzările de ouă din Statele Unite în 2004. Există loc de creştere. În 2003, americanii au consumat 74,5 miliarde de ouă, adică 254 de persoană. Cred că operaţiunile comerciale ca fermele din Petaluma merită sprijinul meu, dar când dau de semiotica științifică și de clasă (și de realitățile) marketingului de nişă fac indigestie. Vezi Carol Ness, „The New Egg”, 7 aprilie 2004, www.sfgate.com/cg-bin/article.cgi?file=/chronicle/archive/2004/04/07/FDGNM5VFB1.DTL. Îi mulţumesc lui Dawn Coppin pentru această informaţie. Pentru un sondaj cu privire la ouăle de designer în agricultura din Florida în jurul anului 2000, vezi edis.ifas.ufl.edu/PS048 (accesat în 6 mai 2007).
[11] Sarah Franklin, „Stem Cell R Us”, în A. Ong & S. Collier (eds.), Global Assemblages, London, Blackwell, 2004, pp. 59-78; Margaret Atwood, Oryx and Crake, Toronto, McClelland and Stewart, 2003. Puii fără pui nu sunt doar o ficţiune speculativă a scriitoarei. Pentru o lectură fascinantă a Oryx and Crake la intersecţia dintre feminism, filosofie şi biologie, vezi Traci Warkentin, „Dis/Integrating Animals: Ethical Dimensions of the Genetic Engineering of Animals for Human Consumption”, în AI and Society 20, 2006, pp. 82-102. Nu sunt de acord cu reducţionismul mecanicist al interpretării biologiei moleculare a lui Warkentin, dar sunt de acord cu critica mecanomorfismului din regiunile practicilor agrobusiness, inclusiv în ceea ce obişnuiam să considerăm „cercetare pură”. Să ne gândim la sistemul de cultură al ţesuturilor de porc, dezvoltat la Universitatea Utrecht în laboratoarele lui Henk Haagsman, în mod natural, folosind celule stem de porc. Vezi Marianne Heselmans, „Cultivated Meat”, www.new-harvest.org/article09102005.htm (accesat în 6 mai 2007). În 2005, guvernul olandez a finanţat proiectul cu două milioane de euro. Alt jucător este Tissue Genesis din Hawaii. Succesul, definit ca dezvoltarea a ceva suficient de comestibil şi de ieftin pentru piaţă, este prevăzut că va sosi în cinci ani. Vezi Lakshmi Sandhana, „Test Tube Meat Nears Dinner Tables”, 21 iunie 2006, www.wired.com/news/technology/0,71201-0.html?tw=rss.technology. Animalele au fost de mult prezentate ca „bioreactoare” în publicitatea tehno-ştiinţifică pentru industria farmaceutică şi agrobusiness. Tehnologiile stem şi transgenice au amplificat acest gen de gândire. Cercetările recente sunt alte exemple de implozii ale metaforelor şi ale cărnii, pentru că bioreactoarele sunt „literal” animale. Acest fel de literalizare este unul dintre lucrurile la care mă refer prin „material-semiotic”, metafora şi corpul convieţuind întotdeauna, co-constituindu-se întotdeauna. Pentru o analiză etnografică, vezi Karen-Sue Taussig, „Bovine Abominations: Genetic Culture and Politics in the Netherlands”, în Cultural Anthropology, vol. 19, nr. 3, 2004, pp. 305-336.
[12] Invocând constrângeri financiare, Indonezia nu a realizat sacrificări în masă ca răspuns la morţile umane din cauza gripei aviare și, probabil ca rezultat, numărul total al morţilor umane înregistrate în această ţară până la mijlocul lui 2006 l-a depăşit pe cel din Vietnam, care a sacrificat şi a vaccinat agresiv păsările. Sacrificarea în masă este foarte nepopulară şi reprezintă un risc politic, dar la fel este și o pandemie umană. Observatorii au estimat că în jur de 9,5 milioane de păsări au murit natural de gripă aviară în Indonezia între 2003 şi 2005. Vezi www.planetark.com/dailynewsstory.cfm/newsid/31828/story.htm (accesat în 6 mai 2007). Sacrificări în masă au avut loc în multe state, de la Canada la Turcia, Egipt şi India; ultima dintre ele a ucis în jur de 700 000 de păsări în februarie 2006 ca răspuns la un focar de infecţie în Maharashtra. Vezi edition.cnn.com/2006/health/conditions/02/20/birdflu.asia.wrap/index.html (accesat în 6 mai 2007).
[13] Vezi Chris Wilbert, „Profit, Plague, and Poultry: The Intra-active Worlds of Highly Pathogenic Avian Flu”, în Radical Philosophy, vol. 139, septembrie – octombrie 2006, www.radicalphilosophy.com/default.asp?channel_id=2187&editorial_id=22192. Wilbert scrie: „În 2006 ne-am trezit, cel puţin în Europa, cu situaţia stranie în care ornitologii amatori – cei care petrec mult timp liber pe la marginile îndepărtate ale statelor – sunt reinventaţi ca ochii şi urechile statului, care ajută prin avertizarea noilor incursiuni peste graniţă. Aceste incursiuni iau formă aviară şi au potenţialul de a aduce cu ele patogeni nedoriţi. Observaţiile ornitologice zilnice şi cunoaşterea traseelor de migraţie sunt reinventate ca un fel de patrulă de graniţă, o primă linie a supravegherii veterinare.
[14] Vezi http://news.bbc.co.uk/1/hi/world/africa/4700264.stm; şi www.irinnews.org/report.asp?ReportID=51680&SelectRegion=West_Africa&SelectCountry=nigeria (ambele accesate în 6 mai 2007).
[15] Un purtător de cuvânt al BirdLife International crede că comerțul cu pui au făcut din această pasăre cea mai migratoare de pe planetă. Donald McNeil, „From the Chickens’ Perspective, the Sky is Really Falling”, în New York Times, 28 martie 2006, D6. Anna Tsing, „Figures of Capitalist Globalization: Firm Models and Chain Links”, lucrare prezentată la University of Minnesota în grupul de studiu „Markets in Time” în 2006, explorează relaţiile de rudenie dintre comerţul legal şi cel ilegal, extracţia de resurse şi producţia care sunt necesare pentru capitalismul global şi organice pentru hiperexploatarea oamenilor şi a altor specii. După cum a înţeles Marx, cum altfel ar putea fi realizată acumularea? Ar putea să existe un răspuns potrivit la această întrebare, care va avea în centrul lui o justiţie transspecifică, postumanistă.
[16] Vezi Elizabeth Rosenthal, „Bird Flu Virus May Be Spread by Smuggling”, în New York Times, 15 aprilie 2006, A1, A8.
[17] Steven Lee Myers, „Ukraine Plugging a Porous Border: Efforts Focus on Moldavian Region`s Murky Economy”, în International Herald Tribune, 29 mai 2006, p. 3.
[18] Thorleif Schjelderup-Ebbe, „Social Behavior in Birds”, în Carl Murchison (ed.), Handbook of Social Psychology, Worcester, Clark University Press, 1935.
[19] Sue Fishkoff, „When Left-Wingers and Chicken Wings Populated Petaluma”, în Jerusalem Post Service, 7 mai 1999, www.jewishsf.com/content/2-0-/module/displaystory/story_id/11172/edition_id/214/format/html/displaystory.html. O emisiune radio, Comrades and Chicken Ranchers (www.jewishsf.com/content/2-0-/module/displaystory/story_id/3707/edition_id/66/format/html/displaystory.html, 6 mai 2007) şi un documentar de televiziune, A Home on the Range (www.jewishchickenranchers.com/get/, accesat în 6 mai 2007) spun această poveste.
[20] Julie Phillips, James Tiptree, Jr.: The Double Life of Alice B. Sheldon, New York, St. Martin’s Press, 2006, p. 151. Îi mulţumesc lui Katie King pentru că mi-a arătat viaţa găinilor lui Tiptree şi legătura cu construcţia naţiunii agrar-ştiinţifice în Israel. Pentru istoria creşterii ştiinţifice a găinilor, vezi Smith & Daniel, The Chicken Book, pp. 232-300. Pentru complexul animal-industrial, vezi Noske, Beyond Boundaries, pp. 22-39. O dreptate ironică a făcut ca la începutul secolului XXI Rutgers University School of Law să devină Animal Rights Law Center.
[21] Philips, James Tiptree Jr., p. 284.
[22] Omul de ştiinţă binevoitor care generează o pandemie globală eliberând un virus din avion pentru a extermina specia umană este subiectul din „The Last Flight of Dr. Ain” a lui Tiptree, povestea cu care a devenit un star al literaturii SF, publicată în 1969, în Galaxy. Desigur, mintea mea alegorică aleargă spre virusul gripei aviare. „The Last Flight of Dr. Ain” şi multe dintre poveştile mele preferate sunt adunate în James Tiptree Jr.: Warm Worlds and Otherwise, New York, Ballantine, 1975; Star Songs of an Old Primate, New York, Ballantine, 1978 şi Out of Everywhere, New York, Ballantine, 1981. Ca Racoona Sheldon, Tiptree a publicat „Morality Meat”, ocupându-se de sarcina neliberă, un centru de adopţii pentru dreptul la viaţă, bebeluşi defecţi şi un nou tip, foarte suspicios, de carne într-o naţiune a cărei industrie a cărnii, inclusiv cea de pui, a fost distrusă de secetă şi de bolile grâului, în Jen Green & Sarah Lefanu (eds.), Despatches from the Frontier of the Human Mind, London, Women’s Press, 1985, pp. 209-234.
[23] Începeţi cu www.rbst.org.co.uk şi apăsaţi către un mare nod de lucrări impure care pun în acţiune înflorirea agriculturii multispecii.
[24] Filosoful din secolul al XVIII-lea Denis Diderot înțelegea că a privi un ou fertil ne poate convinge că filosofia occidentală nu a fost niciodată chiar aşa de occidentală, o idee pe care Isabelle Stengers o preia cu toată forţa. În Visul lui D’Alembert, Diderot îi spune interlocutorului: „Vezi acest ou? Ne permite să răsturnăm toate şcolile de teologie şi toate templele de pe pământ.” Denis Diderot, „A conversation between d`Alembert and Diderot”, în D`alembert`s Dream (Le reve d`Alembert), 1796, trans. Ian Johnston, Malaspina University College, Nanaimo, disponibil online la www.mala.bc.ca/~Johnstoi/diderot/conversation.htm, accesat în 6 mai 2007. Isabelle Stengers, Power and Invention: Situationg Science, trans. Paul Bains, Minneapolis, University of Minnesota Press, 1981, pp. 117-118. Îi mulţumesc lui Stengers pentru că mi-a vorbit despre admirația lui Diderot pentru ou.